Ne vorbesc părinții Bisericii

De la bun început trebuie să reținem că o prietenie nu se alimentează atât din virtuțile și bunătatea celui pe care ni-l dorim ca prieten, cât din lucrarea noastră lăuntrică. Niciodată prietenia nu se strică începând cu cel mai virtuos, ci de la cel mai slab, pentru că acesta gândește tot felul de pricini, de nemulțumiri și provoacă ruptura prin însuși zbuciumul minții sale chinuite de patimi. Omul virtuos rabdă să conviețuiască și să facă ascultare de cei mai răzvrătiți și mai nesuferiți oameni.
Un alt lucru vrednic de ținut minte este acela că în puterea noastră stă să oferim prietenia, dar niciodată să o cerem de la alții. Zic asta pentru că, de regulă, ajungem să ne considerăm prietenii ca pe o proprietate și un bun al nostru. De exemplu, un prieten nu trebuie să întrețină relații cu cineva cu care tocmai ne-am certat, pentru că aceasta se interpretează ca o trădare. Cerem socoteală prietenului pentru anumite gesturi sau cuvinte, invocând motive de genul: „Vreau să clarificăm relația dintre noi”, sau „între prieteni nu trebuie să existe secrete” și așa mai departe. Cu alte cuvinte, facem contracte de prietenie care presupun libertăți și restricții potrivit cu firea și educația pe care o avem. Astfel de prietenii se strică de îndată ce „regulile”, convențiile sau așa-zisele „principii” sunt încălcate. În acest fel și traficanții de droguri, și tâlharii leagă prietenii. Totuși înțelegem că prietenia este ceva mai mult.
Prietenia este deschiderea sufletească pe care o avem către toată lumea, izvorâtă din dragostea poruncită de Hristos. În acest sens, creștinul este prieten cu toți și cu nimeni. Cu toți, pentru că nu poate să nesocotească pe cineva, și cu nimeni, pentru că nu poate să prefere pe cineva. Sfântul Arsenie cel Mare spunea: „Iubește pe toți și fugi de toți”. Această vedere este cu putință la cei care au toată puterea sufletului îndreptată spre Hristos și judecă pe toți și toate prin prisma lui Hristos, pentru Care orice om este plinătatea umanității și trebuie privit, după cum îndeamnă și Apostolul Pavel, „ca cel pentru care a murit Hristos”.
(Ieromonahul Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 119-121)