– Interviu cu Tudor Gheorghe
– Sînteți din nou la Suceava cu spectacolul „Al patrulea anotimp – Vara simfonic”. V-ați născut vara, pe 1 august 1945, și, totuși, ați lăsat ca vara să încheie ciclul „Anotimpurile poeziei românești”. Ne puteți spune și de ce?
– Vara mi-a fost cel mai greu din punct de vedere al materialului poetic. Am plecat de la o idee preconcepută că, vezi doamne, poeții nu ar fi scris despre vară pentru că le-a fost cald, n-au avut inspirație, nu era anotimp de scris poezii. Și avînd mai mult material despre iarnă, primăvară, toamnă, m-am apucat de ce mi-a fost mai ușor. Iată că m-au „necăjit” cu grație intelectuală niște prieteni buni, oameni de aleasă cultură ai nației române, începînd cu Vulpescu, Păunescu, Fănuș Neagu, Mircea Micu, și terminînd cu acești ultimi domni, Mihai Ungheanu și Iulian Neacșu, care au făcut un lung material și mi l-au trimis acasă, un material de 256 de pagini, de poeme despre vară, din literatura română. Cel mai greu mi-a fost să selectez poemele care sînt în spectacolul cu vara. Din prima lectură au zburat 150, au mai rămas vreo sută, mi-au „distrus” concediul și vara, dar am putut să scot cel de-al patrulea anotimp, încheind rotund și frumos anotimpurile poeziei române.
– În „Vara Simfonic” apare și Eminescu…
– Da, este pentru prima dată cînd cînt și Eminescu. N-am îndrăznit o perioadă de timp. Totuși, era păcat… Nu se putea ca în ciclul celor patru anotimpuri să lipsească numele lui Eminescu, n-ar fi fost drept, și atunci am recurs la această modalitate de a-mi spăla obrazul și de a cînta „Sara pe deal”, celebrul poem eminescian, pe muzica celebră a lui Vasile Popovici, însă într-o altă orchestrație.
– Care dintre cele patru anotimpuri, dintre cele patru concerte vă este cel mai drag sufletului?
– Ai copii?
– Nu, deocamdată.
– Ei, cînd o să ai patru copii și o să te întrebe cineva pe care-l iubești mai mult n-o să știi ce să spui.
– „Nu a fost nevoie să mă duc în București ca să fiu vedetă”
– Ați umplut săli întregi de spectacol doar cu chitara sau cobza, de ce a fost nevoie de orchestră, cor, dirijor, pentru „anotimpuri”?
– Poezia este așa de frumoasă în toată complexitatea ei, atît de profundă, de grațioasă, atît de muzicală, încît nu are nevoie de astfel de artificii exterioare, dar am considerat că, din cînd în cînd, este necesar ca poezia românească să poarte o haină de gală, și atunci am îmbrăcat-o în această „haină” simfonică, nu o altă haină, ci una demnă de frumusețea ei. Așa a apărut această idee de a face spectacol cu orchestră.
– Mai aveți poeți preferați care nu și-au găsit loc în cele patru anotimpuri? Poate vă alegeți și alte teme pentru spectacole, și atunci vor fi și ei „aleșii”.
– Poezia română este multă și diversă. Eu m-am gîndit să fac o serie de cinci albume, va fi o nebunie frumoasă pentru profesorul de limba română. Să aduc și eu o alternativă la manualele alternative (care tîmpesc copiii, nu mai știu elevii din ce să învețe, din ce să dea examene)… Nu mai bine să avem un învățămînt generalizat, cu cunoștințe din mai toate domeniile, decît să copiem tipul american, adică să știe individul un singur lucru bine și în rest să fie „tembel”? Eu cred că Spiru Haret n-a greșit cînd a pus bazele învățămîntului modern român! Eu consider că este de datoria mea să fac un asemenea ciclu de albume. Ele sînt pe cale să apară, probabil, în cîțiva ani de zile vor fi în slujba profesorului de română. Primul compact disc să cuprindă începuturile poeziei române pînă la Vasile Alecsandri, deci, evoluția frumoasă și firească a limbii române în care își vor găsi loc și cronicarii, al doilea volum va fi special și va cuprinde Alexandru Macedonski și Eminescu, împreună, voi cînta Macedonski și voi recita Eminescu, al treilea va cuprinde poezia română pe filiera filozofico-meditativă, Eminescu, Blaga, Ion Alexandru, al patrulea album va cuprinde poezia modernă, Macedonski, Arghezi, Nichita Stănescu, iar pe al cincilea album se va regăsi poezia contemporană: Păunescu…
– Va fi o adevărată enciclopedie a poeziei românești.
– Cam asta aș vrea să fie, și atunci cînd doamna profesoară va fi disperată că nu poate explica copiilor „Riga Cripton și Lapona Enigel, dacă se va mai face Ion Barbu atunci, îi va pune pe copii să asculte cît de frumos se explică prin muzică toată povestea.
– Așa îl va cunoaște și publicul tînăr pe Tudor Gheorghe. Chiar, cum reușiți să umpleți sălile de spectacol cu public de toate vîrstele, de la cei mai tineri, liceeni, la cei mai în vîrstă?
– Nu eu fac asta, poezia română. De altfel, este un public pe care eu l-am slujit 30 – 40 de ani. S-a transmis toată chestia asta. Cei care sînt mai tineri au primit de la cei mai în vîrstă. Iubitorii de poezie și de Tudor Gheorghe vin constant.
– Dumneavoastră creați și o anumită stare, o anumită atmosferă la spectacole…
– În primul rînd eu sînt actor, și unul foarte bun!
– Un actor foarte bun, dar care a rămas credincios Teatrului din Craiova. De ce nu v-a tentat capitala, Teatrul Național?
– Bucureștiul atrage o chestie speculativă….Da, în București sînt foarte multe televiziuni, foarte multe teatre, te duci în capitală să-ți faci un nume. Eu nu aveam nevoie de un nume. Cînd eu îmi construiam un nume, vocabulă cu vocabulă, literă cu literă, „ei” făceau ce făceau?! Adică, nu a fost nevoie să mă duc în București ca să fiu vedetă. Vedetă, nu în sensul în care este perceput acum termenul. Astăzi vedetă este Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Vacanța Mare….
– „Se duce o politică de îndobitocire conștientă a acestui popor, pentru că va fi mult mai ușor de supus într-o Uniune Europeană…”
– S-a schimbat cumva scara valorilor?
– Din ce în ce se va merge în această direcție, atîta timp cît în școli nu se va face cultură. Se duce o politică de îndobitocire conștientă a acestui popor, pentru că va fi mult mai ușor de supus într-o Uniune Europeană… (eu vă spun lucruri grave, voi nu o să publicați!… O să iasă cu scandal!)
– Nu am nici o restricție…
– Continuu să spun că atunci este nevoie de forță de muncă needucată, fără conștiință, pentru că în opinia lor, noi nu trebuie să fim deștepți.
– Mi-ați declarat într-un interviu anterior că globalizarea nu va aduce nimic bun României. Vă mai susțineți această părere?
– Da, îmi susțin aceeași părere. Pentru o anumită categorie de oameni va fi foarte bine, pentru cei care nu vor să mai aibă sentimentul de patrie și care nu vor mai avea nici un sentiment național, pentru cei care au devize de genul „patria mea este acolo unde-mi este bine”, pentru cei cărora nu le pasă de ce se întîmplă în țara lor dacă ei cîștigă cu 200 de euro pe lună în plus față de cît cîștigau în România…
– Spiritualitatea românească va avea de suferit?
– Asta este problema. Și dacă se duce spiritualitatea, se duce mai mult decît o idee…
– Vedeți o soluție de salvare în acest sens?
– Nu. Este mersul absolut firesc al societății, al lumii la ora actuală.
– Unii venerează Occidentul…
– Eu, nu. Unii dintre noi venerează acest Occident și sînt foarte fericiți că intrăm în Uniunea Europeană. Eu nu sînt fericit. Știu costurile care vor fi, știu ideile care vor fi, mentalitățile care vor fi, pentru că nu avem cum să nu intrăm în Uniunea Europeană, asta este politica. Vor fi cîteva vîrfuri economice, cîteva mari companii care vor domina absolut toată economia europeană, iar ceilalți vom fi slugi la acești oameni.
– „Nu s-a înființat încă partidul care să fie demn de prezența mea acolo!”
– Care va fi locul României în această Uniune Europeană?
– Negocierile pentru Uniunea Europeană au durat enorm de mult. Portugalia a negociat nouă ani cu Uniunea Europeană pentru a fi sprijinită în dezvoltarea infrastructurii turistice. Uniunea Europeană este ca o tablă de șah pe care, în plin centru, stă Germania, Franța, Austria, adică țări bine așezate, și apoi vin alții mai mititei. NOI NU SÎNTEM PE TABLA DE ȘAH. Noi sîntem pe dungă, nu intrăm în pătrățele. Noi trebuie mai întîi să le spălăm, să le construim celor mari (de pe tablă), care mai și consumă și ce nu le trebuie aruncă. Și atunci sîntem foarte fericiți că primim lucruri depășite din toate punctele de vedere.
– Mai poate cineva să intervină, să mai schimbe ceva din mers?
– Nu, aici nu se mai poate face nimic. Ce să facă românul, România, în general, cînd acesta este mersul istoriei?! Ne trebuie puțină verticalitate, puțină demnitate românească, deși unii dovedesc că-s mult mai de meschinăriile mici, găinăriile balcanice, averile, vilele, mașinile, decît problemele naționale. De aceea nu sînt în politică, pentru că sînt un tip vertical. Nu s-a înființat încă partidul care să fie demn de prezența mea acolo!!!
-Cum ar trebui să arate acest partid?
– Partidul în care a fost Eminescu, Maiorescu…
– „Am o obsesie mai veche, muzica anilor ’30”
– Întorcîndu-ne la ce ne este mai drag, muzica lui Tudor Gheorghe, vă rog să ne spuneți ce ne mai pregătiți?
– Am o obsesie mai veche, care mi-e dragă de nu mai pot, o să vă fac cunoștință vouă, generațiilor tinere, cu o muzică total necunoscută, în proporție de 90%, aparent desuetă, dar de un farmec și o frumusețe absolut senzațională, este vorba de muzica ușoară a anilor 30….Este o muzică de un umor, de un haz, rafinament poetic care trebuie cunoscută. Va fi ceva frumos, împănat cu poezie, cu Minulescu, Topîrceanu, Ionel Teodoreanu…
– Și pe cînd va fi concretizat acest proiect, această obsesie frumoasă a lui Tudor Gheorghe?
– Cred că pînă în primăvara anului viitor va fi gata. Și continuu să lucrez la cel de-al treilea disc: „Petrecerea cu taraf III”.
– Cum vă simțiți la Suceava? Ați promis că veți veni cu toate anotimpurile și v-ați ținut de cuvînt.
– O, nu știți voi, dar am un cîntec pe care-l cîntam prin anii 70, la Suceava – „La Suceava, în Cetate, ceas de miază noapte bate….”. Era prima dată cînd o sală întreagă cînta, în vremea cînd nu era moda aceasta. Veneam sub auspiciile Teatrului Tineretului din Piatra Neamț și am avut o ideea extraordinară: la intrare s-au împărțit niște foi bătute la mașină cu versurile acestui minunat cîntec, și cînd au auzit bucovinenii că le cînt acest cîntec cu Suceava au învățat piesa și, la plecare, mă aștepta un cor foarte mare în fața Casei de Cultură care cînta „La Suceava, în Cetate…”. Iată de cîtă vreme iubesc Suceava, și de aceea vin mereu, pentru oamenii minunați din Bucovina. Bine, am avut o perioadă în care nu am mai venit, o perioadă a tăcerii mele, o perioadă de 11 ani…
– Dar nu ați tăcut doar pentru Bucovina! A prins bine acea îndelungă tăcere?
– Enorm de mult, pentru că în perioada aceea am făcut toate spectacolele, atunci le-am gîndit, în tăcere…
„Ne trebuie puțină verticalitate, puțină demnitate românească, deși unii dovedesc că-s mult mai de meschinăriile mici, găinăriile balcanice, averile, vilele, mașinile, decît problemele naționale”
