Ne autodevorăm, dar o facem cu prietenie

Știați că printre lăcuste există unele specii care se autodevorează? Insensibile la durere, ele își mănâncă picioarele din față, apoi partea posterioară a corpului. Acest lucru nu-l fac din lipsă de hrană. E uimitor și totuși s-ar putea să vă încerce un sentiment de deja-vu. Cel mai mare dușman al românului este el însuși. Avem așa o aplecare spre autodistrugere, că e aproape împotriva instinctului natural de conservare, de supraviețuire. Înclinația spre suicid este pur și simplu contra naturii. Dar ce nu face comerciantul român pentru bani, mai ales că nu are conștiința entității ca societate în ansamblul ei? Adică este capabil să-și mănânce piciorul pentru că nu-l doare și nu-l consideră parte din el. Concret, în luna cadourilor, când, nu-i așa, ne simțim cu toții un pic mai buni, peste 12 tone de carne degradată și depozitată necorespunzător au fost confiscate din mai multe hipermarketuri, abatoare și piețe din țară, într-o singură zi, de polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. Este vorba de magazine înțesate de cumpărători, cărora le merge foarte bine în România, ai căror clienți fideli suntem cu toții vrem, nu vrem. Așa înțeleg acești comercianți să-și răsplătească partenerii – otrăvindu-i. În urma controalelor efectuate au fost constatate nu mai puțin de 123 de infracțiuni, printre care evaziune fiscală și contrafacere. În cele mai multe cazuri carnea era degradată și depozitată aiurea, în spații neautorizate sau în autoutilitare. Soluția găsită de unii dovedește vădit rea-intenția: în cazul unui abator unde carnea era expirată și refuzată de comercianți, era amestecată cu o mică cantitate de carne proaspătă și scoasă din nou la vânzare. 12 tone de carne stricată scoase pe piață la această dată arată premeditarea. Comercianții știu bine ce vânzări ar putea avea în luna decembrie și pot estima cantitățile cu care ar trebui să se aprovizioneze. Nu toți, dar mulți dintre ei nu iau în calcul decât propriul profit, termenii ecuației lor fiind doar financiari și niciodată umani. Curios este faptul că angajații lor, adesea prost plătiți, nevoiți să lucreze multe ore peste cele 40 pe săptămână, nu au nici ei curajul de-a spune ce se întâmplă. Până la urmă, ordinele de contrafacere se execută chiar cu mâna lor, iar ei știu foarte bine cum se procedează. De frica pierderii locului de muncă și umiliți cu consecvență nu-și mai găsesc demnitatea de-a spune lucrurilor pe nume. Poate doar în șoaptă, celor apropiați, și atunci ca pe un mare secret. Noi, românii, ne minunăm adesea de câtă lipsă de caracter au nemții sau finlandezii că se pârăsc între ei, că au aruncat gunoiul unde nu trebuie sau că vecinul a circulat cu o viteză prea mare. Spre deosebire de ei, noi suntem calzi, prietenoși, ne vizităm, ne invităm reciproc la grătare expirate și tolerăm imperfecțiunile, căci ni se poate întâmpla tuturor. Și până la urmă, trecem noi peste indigestie sau intoxicația alimentară cum am făcut-o și până acum, că doar nu ne-om pune rău cu ditamai hipermarketurile. Noi, niște lăcuste!