NATO va prelua joi dimineață controlul total al operațiunilor din Libia



NATO va prelua controlul efectiv asupra tuturor operațiunilor din Libia joi la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), cu o zi mai târziu decât era prevăzut, anunță un diplomat din cadrul Alianței Nord-Atlantice, citat de AFP.
„NATO va prelua comanda efectivă a operațiunilor din Libia joi la ora 6.00 GMT (9.00, ora României). În prezent, operațiunea este coordonată tot de ofițeri americani”, precizează diplomatul citat.
Președintele SUA, Barack Obama, a anunțat miercuri transferul responsabilității operațiunilor către NATO.
„Însă Înaltul comandament al Alianței, de la Mons (sudul Belgiei), a apreciat că este nevoie de o zi în plus pentru preluarea responsabilităților. Transferul constă în transmiterea responsabilității asupra operațiunilor comandamentului permanent al NATO”, explică diplomatul citat.
„Ținând cont de incertitudinea politică legată de summitul de la Londra pe tema Libiei, de care ar putea depinde unele mijloace furnizate de aliați, s-a considerat mai rezonabil să se amâne cu o zi transferul responsabilității operațiunilor”, a subliniat diplomatul citat.