Echipa națională de rugby a României a debutat cu un eșec în Cupa Europeană a Națiunilor, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 20-17 (13-9), de reprezentativa Georgiei, în primul meci al competiției, disputat pe stadionul Ghencea II, informează rugby.ro. Pentru România au marcat Cristian Petre (un eseu), Ionuț Tofan, o lovitură căzută cu piciorul, și Florin Vlaicu, 3 lovituri de penalizare. Georgia a punctat prin Udessiani Besso (un eseu), Guiorgadze Akvsent (un eseu) și Merab Kvirikașvili (două lovituri de penalizare și două transformări). Într-un alt meci programat sâmbătă în CEN, Portugalia joacă, pe teren propriu, împotriva Spaniei, în timp ce Rusia și Cehia nu joacă în această primă etapă.





