Naționala de handbal feminin a României a învins ieri, la Herning, reprezentativa Danemarcei, scor 16-15 (9-7), în finala mică a Campionatului European, câștigând medaliile de bronz, care i-au adus și calificarea directă la CM din 2011.
După 10 minute din meci, România conducea cu 3-1, într-un debut plin de durități din partea nordicelor, susținute la fiecare acțiune de peste 7500 de fani. Danemarca a egalat rapid și a preluat conducerea, 4-3, după două contraatacuri ale extremei Norgaard, dar și câteva ratări ale tricolorelor. Timp de 7 minute, România nu a înscris, Ardean-Elisei având apoi o reușită pe contraatac, 5-4 (min. 17), după care Neagu a adus egalarea, de la 7 metri, 5-5 (min. 19). Tot ea a marcat spectaculos, cu 8 minute înaintea pauzei, aducând România în avantaj, 7-6, pe care l-a mărit, de la 7 metri, 8-6 (min. 24). Antrenorul Pytlick a cerut urgent time-out, urlând la jucătoarele sale, lucru puțin obișnuit în handbalul nordic. Micuța galeriei a României a încercat să se facă auzită, dar a fost huiduită rapid și redusă la tăcere de fanii danezi, altădată plini de fair-play. Geiger a marcat pentru 9-6 (min. 25), iar la pauză, tabela arăta 9-7, în favoarea fetelor noastre. În ultimul minut, portarul Talida Tolnai, care avea deja 11 intervenții, a fost lovită violent în figură, de mingea aruncată de extrema Aaen, având nevoie de îngrijiri medicale.
Tolnai a continuat intervențiile miraculoase și în repriza secundă, iar în atac a apărut și zâmbetul pe fețele handbalistelor României, 9-11 (min. 37). Rikke Skov a jucat „criminal” în apărare, cu lovituri la față și chiar la gât, dar nu a primit nici măcar un cartonaș galben din partea arbitrelor franceze Charlotte și Julie Bonaventura. România a pierdut patru mingi consecutive, dar nici danezele nu au strălucit, diferența în favoarea tricolorelor fiind păstrată, 10-13 (min. 47). Nordicele au ripostat însă în următorul minut, cu două goluri consecutive, 12-13, iar tensiunea a început să atingă cote din ce în ce mai mari. Nechita a marcat pentru 12-14 (min. 52), după o pasă de excepție a Cristinei Neagu, care a înscris și ea, 13-15, când mai erau 7 minute. Stanca a scos un 7 metri providențial, dar Neagu a ratat, mărind și mai mult tensiunea din sala de la Herning. Pytlick a cerut un ultim time-out, cu șase minute înaintea finalului, dar Dalby a pierdut atacul, la revenirea pe teren, la fel și Ardean-Elisei. Nechita a înscris pe contraatac ulterior, 13-16 (min. 55), iar pe banca României, jucătoarele abia își mai puteau ține emoțiile. Brădeanu a țintit bara (min. 57), Dalby a redus, 14-16, a urmat un fault în atac al României, iar Danemarca a redus și mai mult, 15-16 (min. 58). Radu Voina a cerut și el time-out. „Două minute mai avem fetelor și avem medalie”, s-au încurajat jucătoarele, dar Geiger a tras în bară la revenirea pe teren (min. 60). Tolnai a apărat în fața lui Skov, iar România a avut ultimul atac, dar nu a mai tras la poartă, câștigând incredibil, cu 16-15, după o dramă rar întâlnită. Tricolorele nu au mai putut fi oprite din plâns, Cristina Neagu oferind imaginea zilei, în brațele antrenorului Radu Voina.
Marcatoare:
Danemarca – Skov 4 goluri, Norgaard 4, Thorsgaard 2, Kristensen 1, Kviesgaard 1, Dalby 1, Moller 1, Jorgensen 1.
România – Neagu 6 goluri, Nechita 4, Stanca 2, Ardean-Elisei 2, Geiger 1, Fiera 1.
Reprezentativa României a încheiat participarea la CE din Danemarca și Norvegia cu un bilanț de cinci victorii și trei înfrângeri. Tricolorele au învins Spania (30-26) și Serbia (40-28), în grupa preliminară A, Croația (31-22) și Muntenegru (23-21), în grupa principală I, și Danemarca (16-15), în finala mică, dar a cedat în fața Danemarcei (22-25), în grupa A, a Rusiei (20-35), în grupa I, a Suediei (23-25), în semifinale.
Norvegia a câștigat medaliile de aur la CE de handbal feminin
Campioana olimpică și europeană en-titre Norvegia și-a păstrat trofeul, câștigând duminică, la Herning, finala Campionatului European de handbal feminin, în fața Suediei, scor 25-20 (10-11).
Contrar calculelor hârtiei, care o dădeau pe Norvegia favorită clară, Suedia a avut o primă repriză excelentă, dominând adversara, pe care a învins-o, de altfel, în faza grupelor principale (24-19). La pauză, suedezele conduceau cu 11-10. Experiența Norvegiei a ieșit la iveală în partea a doua, când a preluat conducerea, 12-11 (min. 33), apoi și-a mărit avantajul, 19-13 (min. 45), pentru a se impune în final, cu 25-20 și a câștigat cel de-al cincilea titlu european din istorie.
Campionatul European de Handbal
Naționala feminină a României, medalie de bronz






