Reprezentativa de tineret a României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida amicală disputată, miercuri, în fața selecționatei similare a Bulgariei, pe stadionul Municipal din Caracal, transmite corespondentul MEDIAFAX. Golurile au fost marcate de marcate de Gângioveanu ’3, pentru echipa antrenată de Emil Săndoi, respectiv Torje ’8 (autogol) pentru oaspeți.
La meciul de pe stadionul din Caracal au asistat aproximati 3.500 de spectatori.
Selecționerul Emil Săndoi a declarat că în meciul amical al reprezentativei de tineret a României s-a simțit absența jucătorilor Liviu Ganea, Sabrin Sburlea și Ioan Hora.
„Ne-au lipsit azi și câțiva jucători dintre cei pe care i-aș fi dorit, Liviu Ganea, Sburlea, Hora, însă alta va fi situația la meciurile oficiale. Nu pot remarca pe cineva anume, le-am spus în vestiar băieților ce am avut de spus. Bulgarii au o echipă bună, robustă, care a făcut o figură bună în campania trecută și câțiva dintre jucătorii de atunci au jucat și acum”, a spus tehnicianul.
Săndoi că și-ar dori ca toți jucătorii din lotul reprezentativei de tineret să joace titulari la echipele lor de club. „A fost un joc reușit, păcat că nu am câștigat. Se vede o diferență la jucătorii care evoluează pentru echipele lor de club și cei care nu joacă. Mi-aș dori din tot sufletul ca toți să joace la echipele lor”, a spus tehnicianul.
Jucătorii acuză lipsa antrenamentelor comune Mijlocașul Constantin Gângioveanu a declarat, miercuri, că spera ca noua generație a naționalei Under 21 să debuteze cu o victorie. „Sunt bucuros că am înscris, însă îmi pare rău că n-am câștigat. Ne-am fi dorit ca această nouă generație să înceapă cu o victorie, dar n-a fost să fie. Poate în meciurile oficiale. Pentru mine a fost un gol important care îmi dă moral pentru jocul de vineri cu Steaua”, a explicat Gângioveanu.
Mijlocașul Răzvan Ochiroșii a afirmat că rezultatul de egalitate poate fi considerat echitabil având în vedere că echipa națională a făcut doar două antrenamente înainte de meci. „Cred că am făcut joc bun, am avut multe ocazii, am avut și o bară, însă mingea n-a vrut să intre în poartă. Dacă ținem cont că am făcut doar două antrenamente în această formulă, rezultatul este echitabil. Vom face tot posibilul ca această generație să meargă la un turneu final”, a precizat Ochiroșii.






