Naționala de fotbal a României a renunțat la turneul din Iran



Reprezentativa României nu va mai participa la turneul LG Cup de la Teheran (11-13 noiembrie), la care au mai fost invitate naționalele Iranului, statului Togo și Paraguayului, calificate la CM 2006, se arată într-un comunicat remis, marți, agenției MEDIAFAX, de Federația Română de Fotbal (FRF). „Având în vedere că, după încheierea preliminariilor pentru calificarea la CM 2006, în calendarul internațional nu erau prevăzute meciuri amicale pentru echipa națională, datele oficiale pentru jocurile de baraj fiind stabilite de FIFA pe 12 și 16 noiembrie, FRF a fost obligată să caute soluții pentru menținerea acesteia în activitate. Au fost depistate, ca posibilități, participarea la turneul LG Cup din Iran, respectiv jocuri disputate în România sau la distanțe mai scurte, cu potențiali adversari cu care suntem în contact: Cote d’Ivoire, Argentina, ambele calificate la CM 2006, Danemarca, Grecia sau Ungaria”, se arată în comunicat.
FRF precizează că în luarea deciziei de renunțare la turneul din Iran a ținut cont, printre altele, de participarea echipelor românești în Cupa UEFA, de solicitările acestora privind menajarea jucătorilor lor susceptibili de a fi selecționați. „(…) Pentru evitarea eforturilor de deplasare, FRF a optat pentru disputarea de jocuri în România sau în țări mai apropiate geografic”, se arată în încheierea comunicatului semnat de președintele FRF, Mircea Sandu. Ministrul de Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că, din cauza complicațiilor politice, nu este un moment bun pentru ca naționala de fotbal a României să participe la turneul din Iran. El a recomandat atât FRF, cât și autorităților locale să contacteze Ministerul de Externe înainte de a face deplasări în zone ale lumii unde există probleme politice.
Federația Română de Fotbal a trimis, luni, o scrisoare oficială Ministerului Afacerilor Externe prin care solicita poziția oficială a acestui for legată de participarea naționalei României la turneul din Iran. În adresa trimisă de FRF către MAE se menționa că forul de la Casa Fotbalului semnase un contract, pe 28 octombrie, de participare la turneul respectiv. Comunicatul FRF de marți nu face nici o referire la un eventual răspuns oficial al MAE cu privire la turneul naționalei în Iran.