Îngrijorător

Natalitate în scădere și mai multe decese, în ultimul an, în județ



Natalitatea, în scădere
Natalitatea, în scădere

Balanța dintre numărul nașterilor și cel al deceselor s-a înclinat defavorabil în ultimele luni, județul Suceava având după multă vreme un bilanț natural negativ, ceea ce înseamnă că mor mai mulți oameni decât se nasc.
Conform analizelor Direcției Județene de Statistică Suceava, bilanțul natural a început să fie negativ din luna octombrie a anului trecut, când s-au înregistrat cu 53 mai multe decese decât nașteri. Decalajul s-a accentuat lună de lună, astfel că în februarie 2011 bilanțul a fost de 103, iar în martie cu 114.
Începând cu martie 2010, numărul de nașteri a scăzut constant. De exemplu, în martie anul trecut în județ erau aduși pe lume 672 de copii, în timp ce în martie a.c. s-au născut 568 de copii. În ceea ce privește cifrele care fac referire la decese, tendința a fost opusă, de creștere lentă. De exemplu, în luna septembrie a anului trecut în județ au murit 626 de oameni, iar în lunile următoare cifra a tot crescut, ajungând, în martie 2011, la 682 de persoane decedate.
Comparație cu anul 2007
În urmă cu câțiva ani, situația din județ cu privire la sporul natural era diametral opusă. De exemplu, conform datelor Direcției Județene de Statistică Suceava, în 2007, în județ s-au născut 8.313 copii, în timp ce numărul decedaților a fost de 7.434. Din aceste cifre rezulta un spor natural pozitiv de 1,2 persoane la mia de locuitori, ceea ce clasa județul nostru pe locul doi la nivel național, un spor natural mai bun având doar județul vecin Iași. Asta se întâmpla în condițiile în care în 2007 în România se înregistrase un bilanț natural negativ de -1,7 persoane la mia de locuitori.



Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Bilanțul de până acum al inundațiilor: trei decese, 89 de persoane evacuate aerian și 63 terestru, pagube materiale imense

Bilanțul de până acum al inundațiilor: trei decese, 89 de persoane evacuate aerian și 63 terestru, pagube materiale imense
Bilanțul de până acum al inundațiilor: trei decese, 89 de persoane evacuate aerian și 63 terestru, pagube materiale imense

Vântul puternic a rupt arbori și cabluri electrice și în mai multe localități din județ a fost afectată alimentarea cu energie electrică