Nassar, îngrijorată că vaccinul de la Cantacuzino nu a fost testat pe copii



Președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Rodica Nassar (PSD), și-a exprimat marți îngrijorarea față de faptul că vaccinul împotriva gripei noi, realizat de Institutul Cantacuzino, nu a fost testat pe copii și această categorie nu va putea fi protejată decât după ianuarie 2010.
Nassar a precizat, după discuția pe care comisia a avut cu Adrian Streinu Cercel, că vaccinul realizat de Institutul Cantacuzino va fi disponibil în spitale după data de 27 noiembrie. „Acest vaccin nu a fost testat pe copii și o categorie a populației nu va fi protejată decât după ianuarie 2010”, a spus Rodica Nassar.
Ea a precizat că parlamentarii din Comisia de sănătate au dorit să aibă o discuție cu reprezentanții MS și din acest motiv l-au invitat pe Streinu Cercel care era secretar de stat în minister.
Nassar a adăugat că parlamentarii din comisie au fost interesați de această temă a gripei noi, „care preocupă ecranele televizoarele și umple spitalele”.
„Eram interesați să știm care sunt măsurile”, a explicat Rodica Nassar, arătând că măsurile de prevenție țin de igiena personală a fiecăruia.
Nassar a mai spus că Streinu Cercel nu a precizat comisiei motivele pentru care a demisionat din funcția de secretar de stat al MS.