– Troienele formate din cauza vântului puternic au dus la blocarea a 5 drumuri județene și la izolarea satului Climăuți
Iarna târzie nu vrea să ne lase deloc. Surprinzător pentru mai toată lumea, nămeții formați ca urmare a viscolului au atins în anumite zone chiar și doi metri, pentru deszăpezirea drumurilor fiind nevoie de intervenția autofrezelor. Munca drumarilor s-a dovedit inutilă, dovadă că mai multe trasee care fuseseră deblocate până luni după-amiază erau înzăpezite din nou ieri dimineață. Este cazul drumurilor județene Suceava – Moara – Berchișești, Pleșești – Hârtop și Baia – Fălticeni. În afara acestora, marți alte două rute erau impracticabile. Este vorba de Frătăuți – Horodnic și Mușenița – Frătăuții Noi, în timp ce pe alte șase drumuri s-a circulat ore în șir doar pe un singur sens de mers. Tot din cauza viscolului, satul Climăuți a rămas blocat până ieri la amiază, iar mai mulți cetățeni au sunat la redacție disperați că nu pot părăsi localitatea decât aventurându-se prin nămeți. Potrivit primarului comunei Mușenița, Filip Nicolaev, situația s-a rezolvat, în sensul că drumul spre Siret a fost deblocat. Și pe drumurile naționale a fost nevoie de patrulări permanente pentru a împiedica blocarea traficului, în special în zonele deja știute cu probleme, respectiv Cumpărătura și Ratoș, pe E85 și Stroiești, pe E576. Cu toate că ninsoarea a încetat încă de luni la prânz, vântul a continuat să sufle cu peste 70 km/h la șes, iar în zonele amintite a format suluri de zăpadă care au îngreunat circulația rutieră. Ieri toată ziua s-a lucrat la foc continuu, fapt ce a condus la deblocarea majorității drumurilor înzăpezite, aceasta și pe fondul scăderii intensității vântului, dar și a chiciurii căzute, care a fixat zăpada la sol.
La serviciu pe jos, prin troiene
O situație aparte s-a înregistrat pe drumul Suceava – Moara – Berchișești. Redat circulației până luni seară, traseul s-a transformat în orele nopții de luni spre marți într-un adevărat munte de zăpadă, cu „creste” în anumite porțiuni și de doi metri. Mașina care colectează laptele de la sătenii de pe această rută a fost nevoită să meargă după autofreza trimisă pentru a rupe malurile de nămeți, astfel încât un traseu care dura aproximativ jumătate de oră în condiții normale a fost parcurs ieri în aproape jumătate de zi. Mai multe persoane care trebuiau să ajungă la serviciu în Suceava au parcurs kilometri întregi pe jos prin vântul puternic care făcea ca vizibilitatea să fie aproape zero.






