Incontestabil, asistăm la schimbări majore în geografia economică a planetei, generate de o viteză excepțională a progresului tehnic în primul rând, urmat de adaptarea rapidă a piețelor de produse, servicii, financiare, transport etc. Societatea umană nu a mai cunoscut evoluții atât de rapide și care să cuprindă aproape toată suprafața planetei, în toată istoria sa. Revoluțiile industriale anterioare s-au propagat mult mai încet pe plan mondial, zone și chiar continente întregi rămânând în perioada feudală sau chiar anterioară ei (Africa). Omenirea, în general, a fost luată cam prin surprindere, se adaptează mai greu la viteza transformărilor (mai ales cei mai în vârstă, ca mine), dar „marșul” exuberant al progresului continuă amețitor.
Comparativ cu perioada „modernă”, care cuprinde secolele XVIII, XIX și XX (după prima revoluție industrială din Anglia), în acest început de secol portdrapelurile dezvoltării nu le găsim doar în Occident (Europa și America de Nord). S-a lansat, chiar după Primul Război Mondial, dar mai mult după anul 2000, un pol al dezvoltării intense în Extremul Orient, care cuprinde Japonia, „tigrii asiatici”, China, Vietnam și mai nou India, cu potențialul său uman și tehnic. Puțini știu că până în secolul XVII, China a fost prima putere economică a lumii medievale, o puternică civilizație urbană și un pol al dezvoltării și descoperirilor. Nu putem concepe civilizația europeană, începând cu cea greco-romană, fără China, India, Mesopotamia sau Egipt. Revenirea Chinei sau Indiei în cercul select și exclusivist al marilor puteri economice este doar o expresie a evoluției ciclice a omenirii.
Când abordăm subiectul dezvoltării economice, trebuie să analizăm contextul, factorii determinanți, geopolitica, economia mondială în general etc. Care sunt atuurile „noilor veniți” la vârful economiei mondiale? Consider că dezvoltarea tehnologică, încurajată de o politică de sprijin masiv de către stat, care merge chiar și dincolo de reglementările internaționale frecvent (vezi spionajul sau furtul de brevete, specialiști etc.), are un rol hotărâtor în actuala conjunctură. Resursele umane (populație tânără și educată), minerale și energetice facilitează (nu în toate cazurile, precum Rusia sau Africa) „marșul” spre succes economic. Nu trebuie neglijată poziția geostrategică ca factor favorizant al dezvoltării, dar și „penetrarea” piețelor externe de desfacere a produselor și serviciilor cu un succes deosebit cu care ne uimesc la propriu „noii tigri” asiatici, spre exemplu. Prețul și calitatea într-un raport corect impun.
Aceste schimbări neobișnuit de rapide în ierarhia economică mondială generează, normal, conflicte interstatale și chiar planetare între deținătorii puterii și statele în ascensiune. Competiția este pentru controlul resurselor tot mai reduse, al piețelor de desfacere, al rutelor comerciale („drumurile mătăsii” de peste tot sunt râvnite), dar și (mult mai intens în prezent) în atragerea de fonduri și inteligență umană. Inteligența este cheia viitorului? Probabil, indiferent dacă este umană sau artificială.
O lume a schimbărilor presupune și adaptarea tuturor națiunilor la aceste transformări, alegerea unor modele de dezvoltare adaptabile condițiilor interne și constituirea unui cadru legal și administrativ flexibil și eficient.
Care sunt modelele de dezvoltare potrivite pentru România, cum le adaptăm și adoptăm trebuie să fie scopul major al decidenților, dar și dovada capacității lor de conducere. Așa consider eu. Dumneavoastră? Nu cred că modelul Extremului Orient, cu toate succesele sale, se potrivește, iar sistemul nedemocratic mai are viitor. Să analizăm Vestul, care a rămas relativ „în urmă”, și să preluăm doar secvențial exemple de succes? Ar fi o soluție.
Ne vom adapta, vom corecta aberațiile și vom evolua permanent cu o condiție primordială: Pace!
