Vreau să abordez un subiect care pare la prima vedere unul pur teoretic, respectiv: utilizarea dezvoltării economice trebuie dirijată spre creșterea puterii geopolitice și militare sau spre creșterea bunăstării majorității? Nu vă grăbiți cu un răspuns rapid și categoric!
Ca întotdeauna, ne apropiem de ideal dacă resursele sunt dirijate pentru asigurarea securității cetățenilor, care implică și cheltuieli militare, dar și spre o corectă participare a tuturor la beneficiile materiale ale dezvoltării economice. Dacă observăm istoria modernă și contemporană, remarcăm că accentul pus pe utilizarea câștigurilor generate de progres în scopul protejării „cetății asediate” este mult mai mare în cazul națiunilor conduse de liberi autoritari și redus (chiar sub 1% din PIB a fost în cazul UE) în țările democratice. Sunt și excepții, precum SUA, o țară democratică, dar care a devenit după război „jandarmul” planetei și cel mai mare investitor în apărare. Și care este acum liderul luptei cu „imperiul răului” (Rusia, Iran, China, Coreea de Nord etc).
Cheltuielile militare înseamnă o risipă de resurse materiale, bănești, de forță de muncă calificată sau cercetare sustrase din domeniul pașnic și folosite pentru crearea de arme. Asta la nivel general planetar. Cei mai mari producători de arme au și avantaje nete din exportul de „unelte ale morții” către state îngrijorate de politici agresive ale „vecinilor” (Rusia, Coreea de Nord, Iran). Pentru a aloca resursele imense cerute de cursa înarmării trebuie în primul rând să le deții (sau să le cucerești prin forța armelor) și apoi să le toci în producția de echipament militar, afectând grav (vezi aceleași dictaturi!) nivelul de trai al cetățenilor. La resursele Rusiei și cu o conducere „normală” cetățenii săi ar putea trăi la nivelul celor mai dezvoltate democrații din vest. Dar se lovesc de „blestemul resurselor” specific țărilor înzestrate de Mama Natură cu bogății, dar conduse de lideri agresivi (criminali) sau, în cel mai bun caz, de indivizi excentrici (monarhiile Golfului Persic, spre exemplu). Sunt și excepții, cel mai cunoscut fiind al Norvegiei, care a constituit un Fond Național Suveran (cel mai mare din lume!) din exploatarea hidrocarburilor, iar fiecare cetățean este milionar! Cred că mai bine aș numi această rezultantă a utilizării sinistre a resurselor drept „blestemul alegerilor” făcute de cetățeni fascinați de „tătuci” fără scrupule!
Nu putem totuși împărți lumea în alb și negru la modul absolut. Este necesar și se poate obține putere militară și statut geopolitic important astfel încât să descurajeze „bolnavii planetei” și în condițiile în care bunăstarea cetățenilor crește. Și nu mă refer doar la statele de sub „umbrela SUA”, care practic au realizat că nu prea contează militar și politic după invazia din Ucraina. Coreea de Sud, Regatul Unit, Franța, India etc. au asigurat siguranța națiunii, dar și o creștere constantă a nivelului de trai al cetățenilor. Condiția este o democrație funcțională care să blocheze inițiative belicoase prin vot. Nu alegem nebuni!
Cred că o mai corectă întrebare din debutul acestui scurt articol ar fi: cum gestionează dezvoltarea un regim autoritar (dictatură) și unul democratic? Mod de lucru și efecte? Ideal ar fi un final al dictaturilor care ar determina scăderea cheltuielilor militare enorme, dar până atunci trebuie să alocăm din PIB sume acoperitoare pentru apărare (3-5% este ok). Și să fim conștienți de realitatea continentului și a lumii!
Își pun românii întrebarea acestui articol? Cred că după ce vor găsi răspunsul la o altă dilemă de importanță națională, adică: care este mai valoros, Adi Minune sau Florin Salam?
