Una dintre inepțiile economice prezente în discuțiile din România este blamarea consumului și a îndatorării, la nivel personal, zonal sau național, pentru susținerea sa! Am pus în permanență opiniile anticonsum pe seama obiceiului aproape ridicol al românilor de a se pronunța în toate domeniile, chiar dacă nu se pricep deloc, și a-și susține vehement opinia. Consumul este motorul cel mai important (există și altele, precum cursa înarmării) în dezvoltarea unei națiuni, în stimularea investițiilor, în finanțarea cercetării teoretice și tehnologice sau în extinderea producției pe întreaga planetă (globalizare, dacă vreți!), cu efecte pozitive privind nivelul de trai (s-a redus drastic procentul de sărăcie absolută în lume!).
Este celebră analiza unui economist olandez despre dezastrul care ne paște dacă renunțăm la mașină în favoarea bicicletei, deci reducem consistent consumul în toată economia. Dacă optăm pentru bicicletă reducem consumul aferent mașinii (metal, mase plastice, corpuri de iluminat, vopsea etc.), dar și cel pentru funcționarea sa (combustibili, uleiuri), necesarul de servicii de întreținere sau asigurări. Nu mai vorbesc de afectarea băncilor (pentru bicicletă nu se ia credit!) și a statului (rămâne fără un TVA consistent și un aport permanent de accize pe combustibil). Mai mult, bicicleta contribuie la o viață sănătoasă și spitalele, producătorii de medicamente și asigurătorii de sănătate vor fi clar afectați. De la companiile care extrag petrol în Golf, până la spălătoria de mașini din colț, toți vor fi afectați! Producția, serviciile și lumea finanțelor își vor reduce drastic motoarele! Statul va încasa mai puțin și investițiile publice se vor prăbuși (șosele, spitale, școli etc. mai puține). Acesta este efectul apocaliptic al reducerii consumului, care nu se va întâmpla, din fericire!
Dar dacă analizăm consumul trebuie să pornim de la componentele sale, respectiv cel absolut necesar (hrană, locuință, îmbrăcăminte, educație sau sănătate), urmat de consumul din zona țărilor dezvoltate (mașină, vacanțe, învățământ superior, control sănătate etc.) și sfârșind cu un consum din înalta societate de bunuri de lux (vile, mai multe mașini, iahturi etc.). Toate aceste tipuri de consum au un aport semnificativ la dezvoltarea producției industriale, a serviciilor și a încasărilor statului, dar se reflectă diferit asupra sănătății planetei și a moștenirii pe care o lăsăm urmașilor. Să fiu mai explicit!
Consumul determină utilizarea de resurse minerale, energetice, lemn etc., dar și forță de muncă, generând deșeuri (poluare) și competiții între națiuni și companii privind accesul la acestea și adjudecarea piețelor de desfacere. Un război comercial care, în unele cazuri, s-a transformat în confruntări armate. Mai mult, consumul de resurse neregenerabile (minerale, petrol, gaze) poate afecta pe viitor chiar existența națiunilor și a vieții pe Terra! Să scădem consumul de lux este dificil sau exclus. Soluția este realizarea de noi tehnologii mai prietenoase cu mediul și resursele sale. Se poate? Da! Și se întâmplă pe scară largă.
Spre sfârșitul anilor 2050 se preconizează ca populația planetei să ajungă la 10 miliarde de locuitori și consumul trebuie să satisfacă necesitățile acestora. Nu există un optim al consumului (termenul îmi aparține, nu am găsit altceva) și nici nu cred că se poate stabili. Dar trebuie gospodărite resursele mult mai bine (masa lemnoasă care crește într-un an se consumă în opt luni acum!) și promovarea de noi resurse și tehnologii. Consumul va putea fi susținut și nivelul de trai va crește pe întreaga planetă. Mai ales dacă acești ”bolnavi care ne conduc” vor fi îndepărtați de la ”butoanele puterii”, în primul rând în cazul țărilor cu arsenal de distrugere în masă!
