Foamea permanentă de bani extinsă pe aproape toată planeta ne face să ne punem o întrebare legitimă: unde sunt banii? Cine sunt marii deținători de fonduri la nivel planetar, cum folosesc banii, cum se implică în dezvoltarea economiei mondiale și care este rolul lor în geopolitica actuală? În grabă, vom răspunde că finanțele mondiale sunt deținute de bănci, miliardari, dictatori și afaceriști fără scrupule. Parțial adevărat, dar prea des uităm că lichiditățile se află într-o consistentă parte în administrarea fondurilor de investiții, care au ca bază de creditare banii din asigurări sau cotizațiile viitorilor pensionari. Pentru că dobânzile băncilor la depuneri sunt mici, casele de pensii și firmele de asigurare din lume preferă fondurile de investiții, cu risc scăzut pe piață (energie, industrii cu comenzi de stat etc.) pentru a obține dividente (câștig) superioare. Un actor important pe piața lichidităților financiare sunt și fondurile suverane de investiții deținute de state cu bogății naturale imense (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Norvegia, Qatar etc.) pe care le vedem prezente, inclusiv în proiecte de cercetare de vârf, care au un risc ridicat. Nu trebuie să neglijăm și fondurile ascunse rezultate din activități ilicite (droguri, arme, trafic de carne vie etc.) care urmăresc „albirea” banilor și în multe cazuri reușesc cu complicitatea vinovată a autorităților.
Rolul banilor este foarte mare, iar politica monetară a diferitelor state are un rol crucial în dezvoltarea economică. Aici este o deosebire fundamentală între statele puternice economic și geopolitic și „lumea a treia” sau chiar statele mediu dezvoltate în impunerea monedei naționale pe piețele mondiale. După război, rolul SUA de cea mai mare putere economică s-a reflectat și sprijinit și pe moneda proprie, încât în a doua jumătate a secolului XX am asistat la „dolarizarea” economiei mondiale. În fapt, dolarul a devenit moneda preferată de rezervă pentru majoritatea deținătorilor de fonduri. Cererea mare a permis emiterea (tipărirea) de dolari, nu de fiecare dată acoperiți de bunuri și servicii. În prezent, pe piața mondială, dominată încă copios de dolar, își face tot mai puternic loc euro, dar și yuan-ul chinezesc, yenul japonez, lira englezească etc. Un fapt pozitiv, conform majorității experților.
Revenind la cursa după bani necesari investițiilor, programelor sociale, susținerii țărilor în dezvoltare sau cercetării ca motor al dezvoltării, trebuie să vedem care sunt actorii mondiali ce susțin „mobilizarea” fondurilor internaționale și cine inhibă dezvoltarea și determină tezaurizarea (retragerea investițiilor și achiziționarea de aur, obiecte de valoare etc.). Cei care doresc să se dezvolte și să câștige (inclusiv globaliștii) susțin mobilizarea tuturor fondurilor disponibile cu efecte benefice pe piața muncii, a încasărilor bugetare, dar și a instaurării unui climat de pace și siguranță națională. Dictatorii, prin politicile lor agresive, blochează banii sau îi dirijează spre cheltuieli militare și afectează negativ investițiile. Cine ar risca construcția unei fabrici, deschiderea unei mine sau dezvoltarea unui laborator de cercetare cu hoardele estului la graniță? Întrebare retorică.
Mult dorita mobilizare a fondurilor pentru dezvoltare trebuie să țină cont, atât la nivelul societăților comerciale, și la cel național, de o rezervă bănească obligatorie. Valoarea ei, forma (aur, monedă proprie, valută, obiecte deosebite etc.) și evoluția în timp este dată de o politică națională specifică fiecărei țări și care este exercitată de băncile naționale în colaborare cu guvernele. Modul în care se exercită controlul și se emit reglementările naționale pot încuraja sau descuraja dezvoltarea în mod important.
În final, o întrebare. Când vom face suficienți pași spre zona euro cu dobânzi mici și stabilitate monetară?
