MUZICA RELIGIOASĂ

Pentru a înțelege mai profund această categorie de muzică, este necesar ca mai întâi să încercăm o definire și o clasificare a fenomenului muzical în întregul său, pentru a putea stabili locul și rolul fiecărei categorii de muzică în viața omului ca individ și ca ființă socială și odată cu acestea și rolul muzicii religioase, în mod special.
Pentru cei mai mulți semeni de-ai noștri, muzica nu reprezintă mai mult decât un decor plăcut care să-i scape de plictiseală, să-i binedispună sufletește pentru a petrece timpul mai ușor în activitatea fizica de la atelier sau de la bucătărie. Despre criterii de selectare nici nu se pune problema! Merge orice, numai să fie izgonită acea tăcere apăsătoare care pe unii îi îngrozește.
Puțini știu însă că muzica este un limbaj. Un limbaj al sentimentelor celor mai nedefinite și mai generale, fără nume și nebănuite chiar de către compozitor.
Aceasta artă are reguli și mijloace de exprimare asemănătoare cu vorbirea și se folosește de o sintaxă bazată tot pe propoziții și fraze.
Deosebirea fundamentală constă în faptul că în timp ce vorbirea utilizează noțiuni cu o semantică precisă, muzica utilizează structuri melodice și armonice care doar sugerează idei și creează afecte indefinite sau scheme generale afective.
Compozitorul român Dimitrie Cuclin, în tratatul său de estetică, reduce toate afectele pe care le creează muzica în psihicul uman la două categorii fundamentale: bucuria și tristețea. Acestea formează doi poli afectivi în jurul cărora gravitează o multitudine de sentimente și stări sufletești inefabile.
Primul pol, bucuria, cuprinde sentimente expansive cum ar fi: voioșia, jocul, optimismul, împăcarea, exuberanța, curajul, echilibrul psihic sau în muzica sacră: laudă și preamărirea Creatorului, închinarea, adorarea, măreția, plăcerea spirituală, pacea sufletească, mărinimia, iertarea semenilor. Caracteristica dominanta este extrovertirea.
Al doilea pol, tristețea, cuprinde: pocăința, autocercetarea, reculegerea, meditația religioasă, purificarea cugetelor, echilibrul psihic, măreția divină, iar în muzica dramatică, durerea sufletească, teama (anxietatea), întristarea. Caracteristica dominanta este introvertirea.
Vom încerca să facem acum o ordonare a muzicii în funcție de destinația și efectele ei în viața omului.
a) muzica sacră;
b) muzica laică;
c) muzica malefică
a) Muzica sacră – răspunde nevoilor spirituale în relația omului cu Dumnezeu. Aceste nevoi sunt: adorare, laudă, pocăință, rugăciune (comuniune).
b) Muzica laica – răspunde nevoilor spirituale legate de realitatea terestră sub aspect cultural, afectiv, formativ, recreativ, distractiv și estetic (nevoia de frumos-sublim).
c) Muzica malefică – a fost introdusă de către o inteligență ostilă lui Dumnezeu și omului, sub masca deconectării și a divertismentului dar care are ca efect decadența spirituală și fizică.
Este vorba aici de acele producții lipsite de melodicitate unde se repetă cu obstinație anumite formule ritmice agresive prin amplificarea exacerbată și unde loviturile instrumentelor de percuție agresează timpanul până la rănirea acestuia. Ritmul nenatural care amintește de agregate mecanice devine suveran și ia sub control toate ritmurile biologice ale ascultătorilor, manipulându-le apoi și comportamentul. Rezultatul este surditate parțială sau totală (în funcție de timpul de expunere), nevroza, nebunia, sinuciderea, vandalismul. De fapt acest tip de muzică pe care am numit-o malefică proclamă prin cuvintele si gestica interpreților, următoarele „idealuri”: nesupunerea față de ordinea socială, drogul și sexualitatea sub toate formele ei cele mai aberante (a se vedea P. Hammel: „Creștinul și muzica sa”).
Iată o altă compartimentare a muzicii, conformă cu 1 Tesaloniceni 5:23 :”Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și: duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos .”
a) muzica pentru trup
b) muzica pentru suflet
c) muzica pentru duh (spirit)
a) Muzica pentru trup se adresează mai mult părții fizice din alcătuirea ființei umane:
– muzica pentru gimnastică ritmică
– marșuri militare
– dansuri, jocuri populare
– balet
– cântece de muncă
– de circ (îmblânzirea animalelor și dresarea lor)
– terapia aparatului digestiv.
b) Muzica pentru suflet, cu caracter predominant afectiv: – elegii, doine, cântece erotice, romanțe, cântece de dor, marșuri funebre, folclor, în general .
c) Muzica pentru duh: o revelație mai înaltă ca filozofia, cu adresabilitate predominant spirituală, intelectuală. Această categorie de muzică pretinde o oarecare pregătire teoretică pentru a putea fi receptată, spre deosebire de primele două categorii care sunt accesibile și plac de la prima audiție.
Iată genurile de muzică spirituală:
– muzică simfonică
– de cameră
– concertantă
– vocal – simfonică.
De reținut că nici una din categoriile de muzică enumerate mai sus în această schemă nu se rezumă doar la unul din compartimentele alcătuirii umane. Fiecare din aceste categorii influențează organismul uman în întregime, dar în mod diferențiat, în funcție de caracterul preponderent ritmic, afectiv, intelectual al muzicii respective.
O ultimă schemă în care se poate împărți muzica după rolul pe care îl are ea în viata și activitatea omului:
a) Muzica spirituală
b) Muzica distractivă
c) Muzica cu rol utilitar
a) Muzica spirituală cuprinde marea categorie a muzicii culte (clasică, cum mai e numită) din care face parte și cea religioasă.
b) Muzica distractivă, cuprinde genurile de muzică ușoară, folk, populară, de divertisment.
c) Muzica cu rol utilitar:
– destinată activităților fizice (gimnastică, muncă manuală)
– muzică de reclamă
– muzica folosită în terapeutică
– spoturi publicitare
– fondul sonor în radiofonie
– pentru ilustrații muzicale în teatru și film
– pentru stimularea plantelor în agricultură și floricultură
(de prof. Cezar Geantă, București, www.intercer.net)