Andrei Ignat, în concert la Suceava

Muzică de pian acompaniată de imagini sugestive

Muzică de pian acompaniată de imagini sugestive
Muzică de pian acompaniată de imagini sugestive

Andrei Ignat, muzicianul care a concertat anul trecut la Suceava și care și-a anunțat prezența și în această vară în orașul nostru, a luat recent legătura cu directorul Complexului Muzeal Bucovina, Constantin-Emil Ursu, propunându-i organizarea unui recital piano solo, pentru data de 18 august a.c., în același salon și la același pian din dotarea muzeului sucevean. Andrei Ignat (născut la Iași la data de 26 noiembrie 1946), un nume care face parte din legenda muzicii românești din cea de-a doua jumătate a anilor ’60, care a cântat la început cu grupul „Andantino”, iar mai apoi a făcut parte din formațiile „Sideral” și „Sideral Modal Quartet” (cu care a făcut free jazz pentru prima oară în România), stabilit în Suedia cu mai bine de trei decenii în urmă, a acceptat anul trecut, când era în vizită în România, provocarea de a susține un mini-concert la un pian care a răspuns exigențelor sale, pe care l-a identificat după o zi de căutări și testări prin instituțiile culturale sucevene. Andrei Ignat, care împreună cu membrii formației „Sideral Modal Quartet”, Șerban Ciurea – chitară bas, Mugur Winkler – chitară solo și Costin Dobrin – baterie, au plecat cu contract și au rămas pentru totdeauna în occident (grupul continuând să mai concerteze un timp, după care s-a destrămat, fiecare membru evoluând, atât profesional – Andrei Ignat este arhitect – cât și artistic, independent) a reînceput de câțiva ani să susțină concerte (cu precădere în biserici moderne din Suedia) și să câte improvizații de pian. Anul trecut, muzicianul coborât din legenda rock-ului, beat-ului și free jazz-ului românesc, care cu ani în urmă scria la „Andantino” note de tobe pentru Mișu Cernea (care nu avea pe atunci mai mult de 16 ani), a susținut în sala de protocol a Complexului Muzeal Bucovina Suceava un recital de pian, în fața unui public restrâns, dar avizat, care a apreciat în mod deosebit prestația artistică a interpretului. Pentru concertul din luna august, Andrei Ignat a trimis deja un program în care compozițiile sale proprii, improvizații și prelucrări pe teme universale și tradiționale (cu amprenta „Sideral Modal Quartet”, precum și a pianiștilor Jan Johansson, Harald Svensson, Steve Dobrogosz, Anders Widmark, Esbjorn Svensson, Chick Corea, Dollar Brand și Keith Jarrett) vor fi acompaniate de imagini sugestive (diapozitive sau digitale). Așa cum precizează el în scrisoarea de intenție adresată directorului general al CMB, printre temele vizuale vom vedea „soarele la miezul nopții”, „sărbătoarea sosirii primăverii, sau cea a solstițiului de vară”, imagini de la căsătoria sa din urmă cu două decenii, casa părintească, un carnaval studențesc sau ultimul său proiect arhitectonic.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale, marcată prin concerte de poezie și de muzică clasică în mai multe localități din zona Rădăuți

„Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, un „manifest muzical” și „o carte pe care o deschizi și îți cântă”, lansată la redeschiderea Casei Cărții