Investiție

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni a intrat în reabilitare



Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, în reabilitare
Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, în reabilitare

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, în care se află cea mai mare colecție de autor din țară, a intrat în reabilitare. Primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a spus că licitația pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare a fost câștigată de firma SC Euras Satu Mare, investiția urmând să fie finalizată până la sfârșitul lunii februarie 2012. Tofan a spus că Primăria Fălticeni a reușit să obțină o finanțare de 5,6 milioane de lei pentru proiectul „Repararea, reabilitarea și modernizarea obiectivului de patrimoniu Muzeul de Artă «Ion Irimescu»”, sumă la care se adaugă 240.000 de lei, reprezentând contribuția municipalității fălticenene. Proiectul se derulează prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltare durabilă și promovarea turismului; Domeniul de Intervenție 5.1- Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe. „La această dată, lucrările se încadrează în graficul stabilit prin proiect. A fost realizată organizarea de șantier și se lucrează la construcția noului corp de legătură al muzeului. În această etapă se pune accent pe lucrările de rezistență care, în paralel cu montarea noii învelitori, pregătesc clădirea muzeului pentru lucrările care se vor desfășura, pe timpul iernii, în interior”, a explicat Vasile Tofan.
În momentul de față, patrimoniul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” se află amplasat în două corpuri principale de clădire, unul cu principalele spații de expunere și opere de artă, și unul în care funcționează Galeriile de Artă și în care se află și apartamentul maestrului. „Muzeul de Artă «Ion Irimescu» reprezintă un obiectiv de patrimoniu cultural deosebit de important pentru municipiul Fălticeni, trezind un interes semnificativ în rândul iubitorilor de cultură, deși clădirea principală, a cărei reabilitare face obiectul acestui proiect, este închisă din anul 2003. Cu toate acestea, instituția muzeală este inclusă în prezent în circuitul public, iar turiștii au acces la locuința sculptorului și la o parte din Colecția «Ion Irimescu», aflate în clădirea B a Muzeului”, a mai spus primarul din Fălticeni.
Primăria din Fălticeni reabilitează clădirea în care funcționează „Galeria Oamenilor de Seamă”
Muzeul de Artă „Ion Irimescu” a fost inaugurat în anul 1974 și adăpostește cea mai mare colecție de autor din țară, cu peste 300 de sculpturi, 1.000 de lucrări de grafică și pictură și 5.500 de volume de artă în care este prezentată opera artistului fălticenean. Muzeul este unicul de acest gen din România și al doilea din lume după Colecția „Rodin” de la Paris. Nu în ultimul rând, Vasile Tofan a spus că pe lângă proiectul de reabilitare aMuzeului de Artă “Ion Irimescu”, Primăria Fălticeni finanțează din fonduri proprii reabilitarea clădirii în care funcționează „Galeria Oamenilor de Seamă”. El a amintit că în cursul anului trecut au fost realizate lucrări de reabilitare și la Muzeul Apelor “Mihai Băcescu”. „În ceea ce privește clădirile de patrimoniu cultural ale Fălticeniului, trebuie spus că, în perioada următoare, sunt vizate investiții în reabilitarea Casei Memoriale «Mihail Sadoveanu» și a Bibliotecii Municipale «Eugen Lovinescu»”, a mai declarat Tofan.