Început încă de acum 5 ani, muzeul obiceiurilor populare românești din satul Oprișeni, situat la doar 20 de km de granița româno-ucraineană, a fost inaugurat zilele trecute. Eforturile comunității locale s-au finalizat într-un muzeu cu mai multe săli, deși în cei 5 ani nu au lipsit piedicile din partea diferitor instituții sau persoane. Unul dintre inițiatorii proiectului, avocatul Liviu Rusu, a mărturisit că și actuala clădire care adăpostește muzeul a fost obținută cu mari eforturi. „Inițial, am primit o singură cameră în această clădire. Anul trecut s-a eliberat întreaga clădire, numai că primarul a încercat să o vîndă pe un preț de nimic. În cele din urmă am reușit să o obținem pentru această inițiativă, iar cu ajutorul sătenilor, care au donat obiecte vechi de sute de ani am realizat mai multe săli de expoziție”, a precizat Liviu Rusu. Astfel, cei care au drum prin Oprișeni pot vizita expoziția arheologică, cea etnografică, sala cu unelte de muncă, dar și o expoziție inedită, dedicată revoluției portocalii din Ucraina, din 2004. O contribuție importantă la finalizarea muzeului a avut profesorul Nicolae Bodnariuc, cel care i-a convins pe oameni să-și doneze obiectele vechi și care s-a ocupat zilnic de finalizarea proiectului în anul în care s-au serbat 585 de ani de atestare documentară a satului Oprișeni. De remarcat că actuala guvernare a contribuit la înființarea acestui muzeu cu circa 200 de dolari, salariul mediu al unui muncitor pe trei luni.
