Impresarul Victor Becali a declarat, miercuri, că un transfer al atacantului formației AC Fiorentina, Adrian Mutu, la o altă echipă este improbabil, informează site-ul fiorentina.it.
„Adrian nu are nicio problemă, iar raportul său cu antrenorul Sinisa Mihajlovici este bun. Fiorentina a cerut reducerea salariului său, dar doar pe perioada suspendării, după care totul va reveni la normal. Pentru el este important să revină pe teren și să joace”, a spus Becali.
Suspendarea lui Mutu va expira în luna octombrie.