Parcul auto al societății de transport public local (TPL) din municipiul Suceava are, de ieri, încă cinci autobuze Karsan, de mici dimensiuni. Cheile au fost înmânate șoferilor de primarul de Suceava, Ion Lungu, asistat de viceprimarul Lucian Harșovschi și de directorul TPL, Darie Romaniuc.
Lungu a declarat că microbuzele cu capacitate de 12 locuri pe scaune și 10 locuri în picioare vor fi introduse pe rutele unde nu se justifică să circule autobuze mari sau în cartierele cu străzi înguste – Burdujeni-Sat, Ițcani, Zamca și Obcini.
Lungu a mai spus că din data de 15 iulie până la terminarea sezonului turistic TPL va introduce și traseul Centru-Cetatea de Scaun a Sucevei.
Noile microbuze sunt dotate cu aer condiționat și dispun de rampă mobilă de acces pentru persoanele cu dizabilități, care poate fi instalată în 60 de secunde.
Achiziția celor cinci microbuze face parte din strategia de eficientizare a activității TPL prin achiziția de mijloace auto performante. Următoarea etapă este achiziția de vehicule electrice, pentru care contractul de finanțare ar putea fi semnat în acest an.
Astăzi, TPL dispune de 32 de autobuze Irisbus Iveco și 10 microbuze Karsan Jest, cumpărate de municipalitate, precum și două microbuze Otokar achiziționate de societatea de transport din fonduri proprii.
Microbuzele Karsan au fost furnizate de firma turcă Anadolu, câștigătoarea licitațiilor de anul trecut și de anul acesta.






