Un bărbat în vârstă de 40 de ani a sfârșit în condiții tragice, îngropat de viu, după ce malul șanțului în care lucra s-a surpat, o mare cantitate de pământ prăvălindu-se peste el. Nefericitul accident s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.30, în comuna Bosanci, unde se efectuează lucrări la rețeaua de alimentare cu apă a localității.
Victima, Constantin Cămăruț, angajat al unei firme din Suceava, a coborât la un moment dat într-unul din șanțurile săpate de colegi. Deși în șanț nu mai lucra nimeni, iar wola din apropiere era oprită, malurile șanțului adânc de patru metri au cedat busc și masiv, îngropându-l pe bărbatul care lucra ca sudor.
Echipajele de pompieri și cele medicale ajunse la fața locului au îndepărtat pământul și au reușit să ajungă la bărbat. Acesta era în picioare, însă din păcate nu mai trăia.
„S-a intervenit cu forțele de prim ajutor, atât cu modulul SMURD cât și cu ambulanța, de asemenea și cu o autospecială ISU, în ideea că puteam să recuperăm persoana în viață. S-a reușit decopertarea șanțului astfel încât să ajungem la victimă, însă din păcate aceasta nu mai era în viață”, a declarat colonelul Ioan Burlui, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, care a coordonat intervenția de la fața locului.
Cum bărbatul era deja decedat, echipele de intervenție au trecut la asigurarea malurilor, ulterior cadavrul fiind scos la suprafață fără nici un risc pentru salvatori.
Fiind vorba de un accident de muncă, ancheta a fost preluată de specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, cei care vor efectua ancheta sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Inspectorii de muncă urmează să stabilească dacă lucrarea s-a efectuat cu respectarea normelor de securitate a muncii.






