Pe stradă

Muncitor de la salubrizare, accidentat grav de o mașină

Un muncitor al unei firme de salubrizare a fost accidentat grav de o mașină, pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață, iar victima, Marius G., în vârstă de 25 de ani, din localitate, a fost transportată la spital.
Tânărul, care strângea deșeurile menajere, a fost lovit de un autoturism Opel, la volanul căruia se afla tot un tânăr, Mihai G., de 23 de ani, din comuna Dorna Arini.
Potrivit poliției, vina aparține victimei, care „s-a angajat în traversarea drumului prin spatele unui autovehicul parcat, în fugă și fără să se asigure”.
„Atât conducătorul auto, cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează poliția.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”