Mulțumiri doctorilor în handbal

Nici n-am apucat bine să mă laud că asta e prima iarnă, după mulți ani, în care nu m-a atins nici măcar o răceală măruntă, că vineri m-a bușit o viroză d-aia urâtă, cu febră, frisoane și vâjâieli în cap. Ca atare, mă și gândeam cui ar fi cel mai bine să-i ofer invitația la meciul de handbal de sâmbătă. M-a convins însă ăl’ mic, Tudor, să mergem totuși la sală, că de meciuri la televizor ne cam săturasem amândoi. Așa că, (eu înfofolit și cu un pumn de hapuri îngurgitate) ne-am dus la sală hotărâți să vedem pe viu o victorie în care eu crezusem cu convingere, dar în nici un caz la scorul cu care s-a terminat meciul. Scenariul meu prevedea o luptă încrâncenată, un joc mai mult fizic decât tehnic, împotriva unui adversar care, oricum s-ar numi și pe orice loc s-ar afla la el acasă, cât timp este croat, n-ai cum să-l consideri altfel decât tenace. Cu puțin noroc și eventual și cu un arbitraj ușor în favoarea noastră, speram într-o victorie la 3-4 goluri diferență, cu șanse cât de cât pentru calificare. A fost așa doar vreo 5 minute, primele, în care nu s-a înscris nici un gol, crisparea fiind evidentă la ambele echipe. S-a mers apoi, încă vreo câteva minute, umăr la umăr. A venit apoi un moment al descătușării. Nu știu ce l-a produs: poate cele vreo 4 lovituri de la 7 metri apărate de portarii noștri aflați în zi de grație, poate publicul absolut entuziast, poate calmul cu care Petrică și Bibi transmiteau indicațiile de joc. Poate… arbitrajul, evident în defavoarea noastră!… că pe ai noștri i-au executat cu eliminări și lovituri de la 7 metri cât pentru două meciuri, iar pe croați cu multe salutări și urări de noi succese! Băieții noștri au jucat cu o dezinvoltură, cu o eleganță și cu o viteză cu totul excepționale, fiind în mod evident cu cel puțin o clasă peste adversari, astfel încât diferența finală de 11 goluri (27-16) pare chiar mică în raport cu ceea ce am văzut pe teren. Returul pare doar o formalitate: or fi ăia croați cu vână, dar handbalul e în ograda noastră. Și calificarea. Să vă mai spun că mi-a trecut și viroza până-n seară? De aia le mulțumesc din inimă „doctorilor” (nu doar în handbal) suceveni!