Mult noroc sau mult ghinion?

A avut CFR Cluj noroc cu carul sau ghinion fără măsură? Aceasta-i întrebarea, vorba lui Hamlet. Și e valabilă și pentru Galatasaray. Hai să vedem dacă găsim vreun răspuns. Clujenii pot vorbi despre norocul de a fi jucat pe un teren cu caracteristici de piscină, pe care se știe că e mult mai greu de construit decât de distrus. Acestea fiind datele problemei, aproape că ți se făcea milă văzându-i pe turci în alergare cu mingea pe extremă, după care rămâneau doar în alergare, că mingea se înțepenise în știoalnă, undeva mult în spate. Ce să construiești, cum să construiești? Tot noroc se poate numi și golul nostru, la care Kapetanos a ratat complet execuția, numai că turcul venit în viteză n-a mai avut cum pune frână pe terenul ăla, așa că finalizarea a venit aproape natural. Se poate invoca și ghinionul măcar în două rânduri, dacă nu în trei, cel de-al treilea însemnând eliminarea care ne-a lăsat în 10 oameni mai bine de o oră. Personal sunt tentat să încadrez chestia asta mai degrabă la prostie decât la ghinion, fiindcă pe un asemenea teren, unde cazi numai când încerci să te ții pe picioare, un fotbalist deștept nu pune piedică ca boul, ci doar îl atinge nițeluș cu șoldul pe adversar, restul trebii făcând-o natura. Celelalte două, ghinion curat de fiecare dată, înseamnă în primul rând penalty-ul acordat Galatei (minge venită din spate, pe care tu, aflat în săritură, n-ai cum s-o vezi, dar care îți cade fix pe mână!), iar apoi ieșirea complet neinspirată a portarului, la golul primit. Tot la categoria noroc aș încadra și prestația arbitrilor italieni. Dincolo de faptul că italienii n-au cine știe ce sentimente de dragoste față de turci, atât centralul cât și arbitrii de poartă au reușit să nu „pună botul” la valul de căderi în careu ale turcilor, ba să-i mai „premieze” și cu vreo două galbene pe simulatori. Una peste alta, e bine așa cum este și zău că se arată Champions’ League și la primăvară.