Președintele Traian Băsescu i-a acordat lui Mugur Isărescu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, guvernatorul BNR fiind cel de-al treilea român decorat cu cea mai înaltă distincție a statului, după George Emil Palade și Patriarhul Teoctist.
Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, i-a fost conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, „având în vedere propunerea primului-ministru, în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de excepție obținute în activitatea de cercetare și promovare, la nivel academic, a fenomenelor economice, pentru efortul deosebit pe care l-a depus în calitate de guvernator al Băncii Naționale a României în vederea elaborării și implementării cu succes a politicilor monetar-bancare prin care s-a asigurat stabilitatea financiară a României”.
Președintele Traian Băsescu i-a decorat, de asemenea, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, pe ceilalți membri Consiliului de Administrație (CA) al BNR din perioada 2004 – 2009.
Șeful statului a acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer, la propunerea guvernatorului BNR, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la înființarea Băncii Naționale și pentru rezultate excepționale obținute în elaborarea și implementarea politicilor monetar-bancare care au asigurat stabilitatea financiară a României lui Silviu Cerna. Din aceleași considerente, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor i-a fost conferit lui Virgiliu Jorj Stoenescu, iar Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer lui Florin Georgescu. De asemenea, au fost decorați cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler Eugen Dijmărescu, Maria Ene, Agnes Nagy, Napoleon Pop și Cristian Popa.
Totodată, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer i-a fost conferit lui Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
De asemenea, lui Valentin Lazea, economist șef al Băncii Naționale a României, i-a fost acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru medicină, a fost primul român decorat în timpul vieții cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan. Primul cetățean român decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan a fost Patriarhul Teoctist, însă distincția i-a fost conferită acestuia post-mortem. Ambele distincții au fost acordate în 2007. Până atunci, această distincție a mai fost conferită șefilor de stat străini.