Mr. Perfect – o mostră.

Precizări:
În general, chiar și în colonel, subsemnatul nu scrie pentru domnișoare/domnișori de pension, fete mari, anemici, distrofici, ofticați, indignați.
Pe cale de consecință, nu doresc să fiu judecat sau denigrat de către florile ofilite ale intelectualității de aici sau de aiurea. Prin aici sau aiurea țin să pun în evidență faptul că nu pot da detalii despre locurile în care s-au întâmplat cele ce urmează deoarece acestea sunt trecute în dosar la rubrica Strict Secret.
Ca să respect și eu anumite norme impuse de marii scriitori subscriu la următoarele: personajele acestei lucrări sunt fictive și orice asemănare cu anumite ființe umane ce au trăit, trăiesc sau vor trăi (asta este pentru cititorii mei postapocaliptici care vor găsi aceste pagini genial) este pur și simplu întâmplătoare. Clar?
Capitolul unu: O dimineață ciudată.
Pe bune, nu simțiți uneori că anumite zile încep ciudat? În special cele de luni. Nu știu ce dracu’se întâmplă, dar eu nu am chef azi să mă dau jos din pat. Mă simt ca naiba. Mă doare capul îngrozitor și am un sictir față de tot ceea ce înseamnă realitate.
Ca să vă scutesc de mofturile mele promit că îmi bag capul sub pernă și trag cortina o vreme. Ce spuneți? Că un autor nu poate să lase paginile albe pe motiv că doarme? Eu am să vă demonstrez contrariul. Nu acum. Atunci când voi ajunge mare scriitor. Când voi fi un brand internațional, iar editurile și sponsorii se vor împușca pentru un text semnat de mine. Atunci, dragii mei, voi pune între două coperți trei sute de foi albe.
Nu vă aud. Ce ați șoptit acolo? Că asta nu se va întâmpla niciodată? Vă referiți la partea cu mare scriitor, nu? Cel care a îndrăznit să pună la îndoială talentul subsemnatului să facă un pas în față. Haideți să spunem că suntem chit la răutăți și să ne vedem de ale noastre. Mai ales că mi-a sărit somnul.
Partea urâtă a muncii mele este asta: nu știu niciodată când se termină ziua, mai ales dacă este o afacere complexă care trebuie soluționată urgent. Este ora 8 când intru în biroul meu de la Poliția judiciară, secția Omucideri. Atmosfera e sumbră, aerul închis, draperiile trase. Miroase a mucegai combinat cu tutun ieftin. Sunt cam sensibil în ultima vreme, deși unul ca mine, la câte porcării a văzut, ar trebui să fie de fier. Deschid fereastra și aștept calm să se aerisească. Cum nu vreau să stric însă complet farmecul încăperii, aprind o țigară.
Primesc un apel. Mă uit pe ecran și constat cu surprindere că sunt căutat chiar de marele șef, eminența cenușie a Ministerului de Interne.
– Vă rog să vă prezentați cât mai urgent la mine, spune el și închide brusc.
Sting țigara, îmi aranjez costumul și urc la superiorul meu. Bat la ușă încet și apăs pe clanță. În biroul șefului există o masă imensă din stejar în jurul căreia sunt câteva scaune căptușite cu catifea roșie. Pe un perete întreg se întinde o bibliotecă mare plină cu cărți deosebite, ediții limitate. Mai există în acest sanctuar un minibar într-un colț, folosit doar pentru protocol, deoarece șeful suprem urăște alcoolul. Un calculator, un televizor modern, un dvd și un aparat de aer condiționat completează peisajul.
– Bună dimineața, mă adresez eu politicos atât chestorului, cât și tipului care stă ca el acasă pe un scaun.
– Bună dimineața, domnule comisar. Domnul aici de față este un coleg din Rusia, membru al Serviciilor secrete. Veți lucra împreună la un caz mai special.
Mă uit la rusul care stătea impasibil și am decis imediat că nu-l plac. Avea un corp de halterofil, o chelie lucioasă, un nas mare, ochi albaștri, două palme late și o pereche de urechi mici. Era îmbrăcat într-un costum negru, cămașă roșie și cravată albă.
– Anatol Serafimovici, spuse el scurt, întinzând-mi mâna dreaptă.
Mă prezint și eu politicos, strâng puternic falangele slavului și aștept explicațiile șefului. Acestea nu se lasă mult timp așteptate.
– Domnule comisar, nu cred că sunteți la curent, dar unul din dosarele la care se lucrează acum are ca personaj principal un criminal în serie. Cu toate forțele pe care le-am desfășurat nu am reușit să facem progrese majore. Acest element are la activ cinci crime. Vă spun că primele patru crime urmează același tipar, au același mod de operare și poartă chiar și aceeași semnătură deoarece jigodia asta a prins de fiecare dată în părul victimelor o bucată de catifea albastră. Veți avea detalii în dosar. Crima cea mai recentă este mai specială din câteva motive. În primul rând avem doi decedați, și anume doi oameni cu rang foarte înalt în diplomația Rusiei. În al doilea rând avem un supraviețuitor. O fetiță. Din păcate șocul pe care l-a suferit a marcat-o atât de profund încât este internată acum și cei mai buni medici se ocupă de ea. În al treilea rând, când am găsit-o avea în păr acceași bucată de catifea. Situația este delicată pentru relațiile dintre țările noastre, de aceea vă cer maximă operativitate și colaborare deplină cu agenții conduși de domnul Serafimovici. Domnule comisar, sunteți însărcinat cu acest caz și vă solicit disponibilitate totală. De asemenea, aveți resurse nelimitate, umane și financiare, pentru rezolvarea cât mai rapidă a situației. Îmi veți da raport zilnic despre mersul anchetei. Ați înțeles?
– Vă asigur că din acest moment biroul devine casa mea. Domnul Serafimovici îmi este superior sau camarad? întreb eu privind sever către rus.
Înainte ca șeful să poată face ceva rusul vine la mine, îmi ia capul în mâini și își înfige privirea de gheață în ochii mei.
– Suntem camarazi, dragul meu. Eu dau ordine agenților mei, tu agenților tăi. Cu toate astea nu am de gând să tolerez nicio abatere din partea nimănui. La Moscova deja e deranj mare și nu cred că vrei să îți explic ce se poate întâmpla dacă situația asta nu primește o rezolvare rapidă și corectă.
– Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți? Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acum a ta cale, să ne dai un semn și nouă de mila Măriei tale, murmur eu încet.
Chestorul și-a stăpânit un zâmbet.
– Nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea, în flori, în ochi, pe buze ori morminte, răspunde Anatol cu o voce domoală.
Vă dați seama? Un agent rus care cunoaște la perfecție limba română, ba mai și recită din Blaga, încercând să ne arate că știe să se adapteze oricărei situații. Chiar e o dimineață ciudată, nu?