Neatenție

Motoscuteriști accidentați după ce s-au izbit în mașini

Luni, în interval de câteva ore, pe raza județului s-au petrecut două accidente rutiere provocate de motoscuteriști neatenți, care s-au izbit în mașini care circulau regulamentar.
Primul dintre accidente s-a produs în jurul orei 11.30, pe drumul județean 209 K, în comuna Volovăț. Din cercetările poliției rezultă că Ioan H., în vârstă de 53 de ani, localnic, aflat pe un moped, a pierdut controlul asupra vehiculului din cauza vitezei excesive. El a intrat pe sensul opus de mers, izbind o autoutilitară marca MAN, condusă de Vasile C., în vârstă de 34 de ani, din comuna Fântâna Mare. Urmare a impactului, bărbatul de pe vehiculul cu două roți a fost accidentat grav.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 16.00, un alt accident în care a fost implicat un motoscuterist s-a produs pe Calea Unirii din municipiul Suceava. Sorinel O., în vârstă de 37 de ani, din Hînțești, aflat pe un moped Aprilia, s-a izbit într-o mașină care circula în fața sa. Polițiștii au stabilit că șoferul mașinii, Gheorghe B., în vârstă de 41 de ani, din municipiul Suceava, a oprit la un semafor, iar motoscuteristul, din cauză că nu a păstrat distanța regulamentară, nu a mai putut frâna la timp. În acest caz victima a scăpat cu leziuni ușoare, pentru care necesită până la zece zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Pietonul lovit puternic de o mașină la Moara a scăpat fără leziuni. El revenit la fața locului pentru a căuta o pâine scăpată pe jos

Mașină condusă de un copil de 13 ani, urmărită mai mulți kilometri de polițiști înainte de a fi oprită