La Gura Humorului

Motociclist izbit de o mașină al cărei șofer nu a acordat prioritate în intersecție



Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Suceava, care conducea o motocicletă, a fost accidentat de un autoturism al cărui șofer nu a acordat prioritate la intrarea într-o intersecție.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 13.00, pe strada Ștefan cel Mare din orașul Gura Humorului.
La volanul mașinii care a dat peste motociclistul respectiv se afla un bărbat în vârstă de 64 de ani, Victor O., din comuna Capu Câmpului.
În urma impactului, tânărul de pe motocicletă, Bogdan S., a fost accidentat, fiind transportat de urgență la spital, unde medicii au stabilit că are nevoie de aproximativ 10-12 zile de îngrijiri medicale.
„Atât conducătorul auto cât și conducătorul moto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri, după care, la spital, le-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.



Recomandări

O femeie însărcinată și socrul ei, de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir
O femeie însărcinată și socrul ei de 77 de ani, duși la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de un tir

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie