Victimă

Motociclist accidentat în timpul unei depășiri, pe E 85, la Bunești

Motociclistul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni
Motociclistul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni

Un motociclist a fost accidentat de o mașină, joi seară, pe E 85, la Bunești, fiind acroșat în timp ce se afla în depășirea autoturismului. Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 în jurul orei 19.30, cu privire la faptul că la Bunești a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă, iar o persoană este accidentată.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că o femeie în vârstă de 61 de ani, din Bunești, aflată la volanul unui autoturism Opel, cu care se deplasa pe direcția de la Fălticeni spre Suceava, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga către strada ”La Vale de Moară” din Bunești, moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta marca Suzuki, condusă de un bărbat care se angajase regulamentar în depășirea acesteia.
Motociclistul, Grigore Dan C., a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, fiind diagnosticat preliminar cu o „contuzie coloană cervicală”. Acesta urma să fie investigat suplimentar și nu a putut fi verificat cu aparatul etilotest.
Conducătoarea auto în vârstă de 61 de ani a fost testată, rezultând că nu a consumat alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său