Motivația stă la baza organizării și funcționării sistemului personalității și este, în același timp, o cauză interna a comportamentelor și acțiunilor orientate spre scop.
Motivația școlară vizează învățarea, activitatea fundamentală a școlii. Ca act de conduită învățarea este motivată, motivele sale putând fi: intrinseci / extrinseci, pozitive / negative, cognitive / motivațional-afective. Acestea depind de mai mulți factori: vârsta elevului, capacitatea sa intelectuală, nivelul de ambiție și voința etc.
Pentru elevii mici funcționează destul de bine motivația extrinsecă, din exterior, deoarece ei nu au încă format un sistem de valori solide, le este mai ușor să se supună unor cerințe și chiar unor constrângeri. Cu cât cresc, elevii au nevoie să dezvolte motivația intrinsecă, interioară, singura capabilă să imprime conduitei caracter dinamic, direcțional.
Automotivarea este cea mai puternică motivație școlară. Motivele personale dau forța de muncă necesară. Ele pot fi variate: nevoia de recunoaștere, pasiunea, dorința de a ști, de a dobândi respect față de sine și față de alții, demnitatea, viitoarea profesie etc.
Motivația pozitivă este productivă indiferent de vârsta elevului. Ea stimulează, încurajează, dezvoltă stima de sine, dorința de colaborare și gustul pentru competiție. Aprecierile și recunoașterile atrag elevul, îi asigură starea de bine care îi dă forța să persevereze.
În păstrarea motivației pozitive un rol important îl au cadrele didactice. Prin talent și tact și prin calitatea actului didactic pot să țină elevii motivați. Îi pot demotiva prin aprecieri incorecte sau prin lipsa acestora, prin activități de rutină, plictisitoare.
Părinții au și ei un rol covârșitor în formarea, menținerea și dezvoltarea motivației pozitive. Aprecierea corectă a copiilor, sprijinul afectiv, modelul personal, ajutorul în momentele de impas pentru a accepta anumite nereușite și a merge mai departe, cerințele realiste sunt doar câteva dintre contribuțiile părinților la motivarea pozitivă a copiilor lor.
Motivația cognitivă ține de dorința elevului de a cunoaște, de a aprofunda diferite informații, de a lărgi sfera acestora în diferite domenii de interes, mobilizează energiile în vederea obținerii performanței.
Motivația se creează și se dezvoltă în cadrul procesului instructiv-educativ, fiind un obiectiv al acestuia. Ea se construiește individual și își găsește susținere în planul afectiv.
Pentru un elev motivat activitățile devin atractive, interesante, un elev motivat se implică activ și creativ, contribuind la calitatea acestora. Un elev motivat are mai multă energie, trece mai ușor peste provocările inerente, este mai greu de distras, găsește soluții pentru a-și atinge scopurile.
Motivația școlară se conturează treptat, se modelează în funcție de factorii care o influențează și se maturizează în momentul în care copilul are un răspuns personal la întrebarea “De ce învăț?”.
www.problemele-copilului-meu.ro
