Moți, omul-spectacol



Parcă mai animat decât câteva dintre edițiile anterioare, „derby-ul de România” a avut cam tot atât fotbal cât se poate vedea la oricare din meciurile din Liga 2 germană, transmise de Eurosport în fiecare luni, cam la aceeași oră. Poate și asta ar fi o explicație: cum să joci fotbal adevărat în zi de luni!? Ca întotdeauna, meciul a fost precedat de declarații care mai de care mai războinice, oarecum firești din moment ce unul dintre protagoniști se autointitulează „Războinicul luminii”! În mod logic, ar rezulta că partea adversă e alcătuită din războinici ai întunericului, fapt dovedit pe parcursul meciului pe care Dinamo l-a început cumva în ceață și l-a încheiat în beznă. Ar mai fi de discutat și despre suplimentul de ceață, d-aia adevărată, furnizată de prea entuziastele galerii care iarăși au pătruns echipate ca de război, desigur fără ca vreunul din mulții oameni de ordine să observe ceva. Date fiind antecedentele locului, nu m-ar mira ca și de această dată principalii furnizori de materiale pirotehnice să fi fost înșiși jucătorii dinamoviști. Vă jur că nu m-ar mira ca într-o bună zi să vedem în tribune chiar și tancuri, strecurate de Săgeată și Cap de Zmeu într-un moment de neatenție, să fie acolo… Cât privește fotbalul în sine, sigur că e frumos, în orice condiții, să vezi patru goluri într-un meci, numai că și de această dată ele ar fi fost mult mai puține, eventual unul singur (cel al lui Dinamo adică), dacă pe teren nu s-ar fi aflat eternul salvator al spectacolului: domnul Moți. Îi rog mai ales pe fanii dinamoviști să urmărească mișcarea de mare finețe a acestuia la primul gol: intuind parcă ghiuleaua ce avea să pornească din gheata lui Rusescu, s-a ghemuit ajungând cam la 1/6 din volumul pe care-l are în condiții normale, ba i-a mai arătat și dosul ăluia, într-un gest de supremă sfidare. Asta, la golul întâi. La cel de-al doilea, a atacat decis, hotărât să rezolve faza care, bănuia el, ar fi putut deveni periculoasă. Numai că până să-și ia inima-n dinți, ăla scăpase de minge, pasând-o pentru gol aceluiași Rusescu. Momentul culminant al recitalului mi s-a părut abia la al treilea gol: cel atacat chiar avea și mingea, drept pentru care Moți s-a dus doar la intimidare, ridicând și brațele ca să arate lumii întregi că n-are de gând să-l deranjeze pe omul ăla cu nici o parte a organismului. Iar ca show-ul să fie complet, rememorați, vă rog, și autoaccidentarea aia. Mă întreb cu groază ce se va alege din derby-ul de România când Moți va abandona activitatea.