Moți, Grigore și alții: Chivu adică



Speranțele mele de răsturnări spectaculoase la vârful ierarhiei naționale în ultima etapă au fost cu totul nefondate, chiar tâmpite, din moment ce tot calculul avea ca punct de plecare victoria sau măcar egalul ipotetic al lui Dinamo la Timișoara. În loc de asta, am răs-revăzut o echipă Dinamo jucând în stilu-i deja clasicizat: nici o idee de joc, un atac alcătuit doar din Torje și o apărare unde linia de demarcație dintre comic și tragic este insesizabilă. Revin, întru lămurirea oricui nu s-a prins încă de așezarea în teren a acestei echipe de legendă, cu constatarea mea de-a lungul tuturor celor 34 de etape: de câte ori e Moți în teren, treaba e ca și rezolvată, adică rezolvă el problema golurilor ălorlalți. Până acum vreo 3-4 etape, chiar aveam emoții când nu-l vedeam în formula de start. A apărut însă, cu câteva etape în urmă, Grigore. Am avut acele emoții doar până l-a deschis Grigore prima oară pe centrul adversarilor. Avea să repete de încă două ori figura asta de mare efort, lăsându-l singur-singurel cu portarul. Ce a fost sâmbătă la Timișoara, de a reușit să ia 4 fără să crâcnească? Păi ce altceva decât proțăpirea în primul 11 a ambilor artiști? Astfel încât ce nu lufta Grigore rata Moți, fiecare privind aproape cu admirație la ce tâmpenii face celălalt, ambii admirând de la distanță și jocul timișorenilor. Rămâne să ne crucim și noi în turul preliminar 2 al Europa League, în care echipa (din Andora, din Luxemburg?) care va avea șansa porcească de a da peste ei tragerea la sorți. Iar dacă tot ne-am ocupat astăzi de fundași, hai s-o ducem până la capăt: exista printre ei și unul pe nume Cristian Chivu. De fapt, mai mult copitan la Națională decât fundaș, fiindcă mari vitejii ca „meseriaș” nu-mi aduc aminte să-l fi văzut făcând (ba dimpotrivă, amintiți-vă doar cu câtă voioșie îl întorceau, ca pe o clătită, feluriți adversari, și la club, și la națională), în schimb mi s-a acrit de ani buni s-o tot aud p-aia cu „Chivu, eternul căpitan” (la ei cu „ă”, la mine iese doar cu „o”, copitan adică). Căpitan al cui? Al Naționalei de loseri eterni, care au ratat calificări pe bandă rulantă, îngropând într-o mare de rahat tot ce reușise generație dinaintea lor. Ca să nu credeți că vorbesc doar ca să mă aflu în treabă, încercați, vă rog, să comparați ce a însemnat pentru Națională retragerea căpitanului Gică Popescu și ce înseamnă asta de acum a lui Chivu. Când spuneai Popescu, spuneai fotbal. Când auzi de Chivu, mai degrabă îți vine să întrebi: care Chivu? Moți și Grigore măcar au haz. Chivu, nici atât.