La spartul târgului, ne-am delectat cu „derby-ul suprem”, “unicul derby adevărat al fotbalului românesc” și alte asemenea alinturi de care presa noastră e la supraplin. Din acesta am înțeles câteva lucruri, primul dintre ele fiind acela că dacă Moți n-ar fi existat, trebuia inventat, asta în ideea că jocul de fotbal, indiferent de miză, e un spectacol. Iar dacă Moți nu e, spectacol nu e. Cu el în distribuție, momentele vesele sunt asigurate. Nasol e că și cele dramatice. Pe ansamblu însă iese o tragicomedie de toată isprava, ba are și happy end, desigur pentru adversar, oricine ar fi acela. Parcă-parcă s-a învrednicit și “Gazeta sporturilor” să observe că ăsta e o catastrofă în stare pură, publicând ieri o fotografie-document, cu neica Moți ăsta într-o poziție absolute halucinantă, de om care vede pentru prima dată-n viață o minge de fotbal și pe care, pentru a o lovi, recurge la niște mișcări încă neomologate în vreun sport.
În remarcabila fotografie, publicată în pagina cu editoriale, martor uluit al scenei este un fotbalist adevărat, de la Steaua, care evident că n-are nici o intenție de a juca și el mingea, de a-l jena cumva pe Moți, de a încerca o intercepție, evident fiindcă știa că nu e nevoie: din moment ce o atinge ăla, mingea nu poate pleca decât în una din două direcții, adică ori în propria-i poartă, ori la adversarul cel mai bine plasat. Dovada e chiar (auto)golul victoriei: un coechipier de-al lui Moți s-a gândit, fiind mult mai tânăr, să și-o bage el în poartă, scutindu-l astfel pe Moți de-un efort inutil. S-a făcut mult caz de o intervenție, criminală cică, a aceluiași Moți, și care, zic comentatorii, trebuia taxată cu „roșu”. Nu, zic eu. A făcut foarte bine arbitrul că nu i-a dat nici măcar galben(ar fi fost al doilea, deci tot roșu), din două motive: primul e că Moți n-a avut nici o intenție de fault. El nu din răutate, ci din prostie pură faultează mereu. Al doilea e că, lăsată fără Moți, Dinamo ar fi putut deveni periculoasă și pentru poarta adversă, nu numai pentru aia proprie, și cine știe ce s-ar mai fi întâmplat… Colegul meu Sorin Avram se mira că Bănel a jucat bine, centrând „ca la carte” de fiecare dată, fără să i-o dea în burtă, cum numai el știe, vreunuia. L-am lămurit sper. Păi cui să i-o fi dat în burtă, dacă la Dinamo nu era niciun fundaș?
