Moșii de iarnă în tradiția creștină

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Cunoscută și sub denumirea populară de Moșii de iarnă, această zi (14 februarie, anul acesta) este un prilej de comemorare și rugăciune pentru cei care „s-au săvârșit în dreapta credință”.
Până la sărbătoarea Sfintelor Paști, toate sâmbetele sunt dedicate pomenirii celor adormiți. Moșii de iarnă cad întotdeauna în sâmbăta ce precede Lăsatului sec de carne. Nu întâmplător, în duminica aceasta a fost rânduită Evanghelia Înfricoșătoarei Judecăți. Fiind o zi cu dată schimbătoare, în funcție de sărbătoarea Învierii Domnului (12 aprilie), în iarna aceasta ne vom aminti de moșii și strămoșii noștri pe 14 februarie. Astfel, în toate bisericile se va săvârși Sfânta Liturghie, urmată apoi de slujba Parastasului pentru cei plecați dintre noi.
Credința ortodoxă nu-i uită pe strămoși!
„Moșii” înseamnă, de fapt, neamul din care ne tragem, strămoșii cei mai îndepărtați, despre care știm tot felul de întâmplări, verii, mătușile, unchii noștri, părinții, frații, surorile, copiii, prietenii apropiați, într-un cuvânt, toți cei dragi ai noștri, mutați în „lumea de dincolo”, pentru care se face parastas, se citesc rugăciuni spre „veșnica lor pomenire”.
Dat fiind misterul a ceea ce se află dincolo de această viață pământească și imposibilitatea păstrării unei legături văzute cu cei plecați dintre noi, perioada acestor sâmbete este vremea apropierii, a rememorării, a reînvierii chipurilor dragi ale celor pe care i-am iubit. Și în aceste frânturi de viață recuperată, în aceste momente de rugăciune înălțată pentru odihna sufletelor lor, suntem toți laolaltă, ca în trecut. De asemenea, slujbe de pomenire se vor oficia și în cimitire, lângă morminte. Cei vii se pot ruga pentru cei adormiți în Domnul, așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”. Așadar, adevărații creștini simt nevoia legăturii cu frații lor prin rugăciune, prin pomeniri și prin slujbe speciale. Există totodată obligația firească de a-i pomeni pe cei adormiți. Moșii de iarnă nu reprezintă neapărat o zi în care să ne plângem morții, ci un prilej cu care îi pomenim și le arătăm că nu i-am uitat.
„Rugăciunea pentru cei morți – expresia fundamentală a Bisericii ca iubire”
Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregătirea sau pocăința necesară, Biserica face pomenire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Pomenirile și rugăciunile pentru cei adormiți sunt mai ales o dovadă a dragostei de aproapele, fiindcă toți suntem pecetluiți în Hristos, iar harul reprezintă începutul mântuirii. Grija pentru cei adormiți se regăsește la toate popoarele. Orice civilizație din trecutul omenirii i-a pomenit pe cei trecuți dincolo. Învățătura de credință a Bisericii noastre Ortodoxe ne arată că moartea este doar despărțirea sufletului de trup. În urma acestei despărțiri, numai trupul își pierde puterea de viață, ca orice materie trecătoare.
Cei vii au putința de a se ruga pentru cei morți, în nădejdea că aceste rugăciuni se împlinesc, adică pot duce la iertarea unor păcate. Mai mult încă, cei vii au datoria să se roage pentru toți membrii Bisericii. La aceasta îi cheamă și îi obligă dragostea, care îi leagă pe toți frații cei întru Hristos, vii sau adormiți, după cum afirmă părintele Al. Schmemann: „Rugăciunea pentru cei morți este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim în Hristos, care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți”
Învățătura despre datoria celor vii de a se ruga pentru cei adormiți în Domnul a fost pusă în practică de creștini încă din primele veacuri. De asemenea, Sfânta Liturghie, săvârșită din vechime și până astăzi, cuprinde rugăciuni pentru cei adormiți, iar mărturii de netăgăduită valoare în această privință găsim în Sfânta Scriptură, la toți Sfinții Părinți și vechii scriitori bisericești. Aici, pomenirea se face de mai multe ori, dar îndeosebi la Proscomidie, la ieșirea cu cinstitele Daruri și după sfințirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii și morți, când preotul pomenește în taină pe toți repausații, cu aceste cuvinte: „Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții celei de veci și-i odihnește pe dânșii, Dumnezeul nostru, unde strălucește lumina feței Tale”. Sfântul Simeon al Tesalonicului, urmând tradiția apostolică, scrie: „Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiți, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare și unire cu Dumnezeu precum aceasta. Deoarece Însuși Sângele Domnului este cel care, prin această Jertfă, se varsă pentru noi, netrebnicii, și Însuși Dumnezeiescul Trup este Cel care se jertfește în Sfântul Altar”.
(Sursa: Ziarul Lumina)