Moș Crăciun aduce profituri uriașe marilor magazine din municipiu



Moș Crăciun aduce profituri uriașe marilor magazine din municipiu
Moș Crăciun aduce profituri uriașe marilor magazine din municipiu

– „Vînzările din luna decembrie sînt cu 60-70% mai mari decît într-o lună obișnuită, atît produsele alimentare cît și cele non-alimentare fiind la mare căutare”, ne-a declarat Elena Cozma, director economic la unul din supermarketurile din municipiu
Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, marile magazine din municipiul Suceava mizează pe profituri cu cel puțin 50% mai mari decît într-o lună obișnuită din timpul anului. Cărucioarele din supermarketuri gem sub greutatea sticlelor de vin, a pachetelor de carne de porc și a cadourilor pentru cei mici. Marile magazine sînt asaltate de mii de suceveni care doresc să-și cumpere cele necesare dintr-o singură „lovitură”. „Vînzările din luna decembrie sînt cu 60-70% mai mari decît într-o lună obișnuită, atît produsele alimentare cît și cele non-alimentare fiind la mare căutare. Cel mai bine se vînd alimentele de bază, jucăriile, și brazii artificiali”, ne-a declarat Elena Cozma, director economic la unul din supermarketurile din municipiu. Pentru a-și atrage clienții, marile magazine organizează diferite tombole cu premii destul de substanțiale. „Cumpărătorii pot participa la o tombolă cu premii deosebite, care vor fi desemnate pe 6 ianuarie, exact cînd oamenii își cam termină produsele achiziționate pentru sărbători”, ne-a declarat o reprezentantă a unui alt supermarket din municipiu. „În fiecare zi organizăm o tombolă prin care premiem cumpărătorii din ziua respectivă cu un televizor”, a mai precizat Elena Cozma. Marea luptă pe care o dau supermarketurile pentru atragerea clienților se dă însă în promoții, care pot dubla vînzările unui la anumite produse. Astfel, clienții au posibilitatea de a cumpăra patru produse la preț de trei sau beneficiază de reduceri de preț la produsele care se vînd foarte bine în această perioadă. Așa cum este și normal, foarte căutate în această perioadă sînt și produsele de sezon, globurile, ghirlandele, bomboanele de pom, figurinele cu Moș Crăciun și cadourile de toate mărimile, acestea fiind achiziționate în ritm alert de către suceveni. De departe însă cei mai căutați sînt brazii artificiali, care se vînd mult mai bine decît în anii trecuți. „În acest an brazii artificiali sînt la mare căutare, stocurile noastre fiind aproape epuizate ”, a mai adăugat Elena Cozma. Trebuie precizat că pentru a putea face față „valurilor” de clienți, dar mai ales pentru a veni în sprijinul clienților care lucrează pe tot parcursul zilei, supermarketurile și-au prelungit programul zilnic pînă spre miezul nopții, dînd astfel posibilitatea tuturor sucevenilor să-și poată achiziționa personal produsele dorite.