Discuțiile de ieri dintre prefectul de Suceava, Orest Onofrei, primarii de orașe, conducerea Serviciului Județean de Medicină Legală și directorii spitalelor sucevene pe tema dezastrului din morgi nu au dus la nici un rezultat.
După aproape o oră de dezbateri, concluzia prefectului a fost că „să faci ceea ce trebuie nu se poate”, așa că le-a cerut primarilor și directorilor de spitale să ia măsuri minime pentru ca necropsia răposaților să se poată realiza cât de cât decent.
„Le-am cerut să creeze condiții pentru ca necropsiile să se facă măcar în spații închise, ventilate, izolate și curate. Pe lângă aspectele morale și sanitare pe care le implică necropsierea cadavrelor în curți, pe o scândură așezată pe două scaune, vorbim aici și de implicații penale. Medicului legist trebuie să i se creeze condiții să-și poată desfășura activitatea corespunzător pentru că, în funcție de diagnosticul pe care îl pune el, un om rămâne liber sau merge la pușcărie. Vorbim de morți violente, morți în condiții suspecte, unde fiecare indiciu este important și medicul legist trebuie să aibă condiții să găsească acest indiciu”, a declarat prefectul Onofrei.
Împărțirea morților De cealaltă parte, gestionarii fondurilor – primarii și directorii de spitale – nu au pe lista priorităților igienizarea morgilor. Sub pretextul lipsei banilor, grija pentru condițiile în care sunt examinați cei care nu mai votează nu figurează pe agenda lor.
Unii dintre primari, precum Vasile Tofan, de la Fălticeni, propun chiar implicarea și a altor instituții pentru soluționarea problemei. După Vasile Tofan, Biserica nu ar trebui să stea deoparte, ci să colaboreze cu autoritățile locale la modernizarea morgilor.
„La Fălticeni este prevăzută o morgă nouă în structura noului spital. Nu am nici bani și nici nu are sens să o modernizez pe cea pe care o avem acum, dar vom face totuși o igienizare”, a arătat primarul, care a mai precizat că nu consideră normal ca în această problemă să nu se implice și autoritățile locale din cele 20 de comune arondate Fălticeniului.
„La Fălticeni vin morții din 20 de comune, dar banii să-i dăm numai noi? Nu prea e normal”, a mai spus Vasile Tofan.
Cu cadavrul în căruță Suceava este unul din cele trei județe din țară în care necropsiile se fac la fel ca acum 100 de ani. Aproape jumătate dintre necropsiile efectuate de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava se fac „la domiciliul clientului”, în curte, de regulă în dosul șurii sau într-un loc cât de cât ferit din gospodăria răposatului, cu un membru al familiei sau vreun vecin care să alunge pisicile și câinii atrași de ceea ce se taie pe masă.
Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava are o singură mașină de transportat cadavre, o Dacie Papuc carosată, folosită doar pentru municipiul Suceava și comunele limitrofe.
În restul județului, legiștii și polițiștii trebuie să recurgă la fel de fel de soluții improvizate – morți cărați la morgă cu mașinile personale sau cu tractoare și căruțe „prinse” la autostop.
Majoritatea morgilor din județ sunt într-o stare avansată de degradare, fără condiții minime de lucru. Sunt spații inadecvate, insalubre, pline de igrasie, cu geamuri sparte, pereți scorojiți, mese de lucru improprii efectuării necropsiilor. Iarna, frigul de afară ține loc camerelor frigorifice destinate păstrării cadavrelor, dar vara mirosul devine de multe ori insuportabil chiar și pentru legiști. La mare parte dintre morgile improvizate din județ, apa curge cu țârâita, iar instalațiile de scurgere sunt înfundate.
Necropsia în afara morgilor, permisă doar în situații excepționale Potrivit legii privind organizarea activității și funcționării instituțiilor de medicină legală, autopsia (necropsia) medico-legală este obligatorie în următoarele situații: moarte violentă, cauza morții nu este cunoscută sau este suspectă.
Autopsia se efectuează numai de un medic legist, la morga spitalului în a cărui rază teritorială s-a produs moartea sau a fost găsit cadavrul. Legea prevede că „numai în mod excepțional, dacă nu există o astfel de morgă și nici posibilitatea transportării cadavrului la morga cea mai apropiată, cu acordul medicului legist, necropsia se poate efectua acolo unde se află cadavrul sau într-un loc anume ales pentru aceasta”. Transportul cadavrelor la morgă, se mai arată în lege, se face numai după ce li se aplică la mâna dreaptă o brățară de identificare pe care să figureze data, datele de identificare și persoana sau autoritatea care le-a consemnat. De asemenea, spun prevederile legale, cadavrele se transportă în huse de plastic (impermeabile și închise ermetic), indiferent de instanță.
Șefa Serviciului de Medicină Legală Suceava, dr. Lăcrămioara Bălan, consideră prioritare achiziționarea mai multor mașini pentru transportul cadavrelor, repararea morgilor din județ și dotarea corespunzătoare a acestora, amenajarea unor spații pentru efectuarea necropsiilor la dispensarele comunale și la celelalte spitale orășenești. O altă soluție ar fi achiziționarea unei mașini, un fel de ambulanță, dotată cu masă de necropsie, apă, aer condiționat, aparatură, al cărei preț ajunge la circa 40.000 de euro. Nici una din soluții nu intră, însă, pe agenda primarilor suceveni.