Patru proiecte mari vor demara în municipiul Vatra Dornei în perioada imediat următoare. Anunțul a fost făcut de primarul PNL din Vatra Dornei, Ioan Moraru, care candidează pentru un nou mandat, acesta precizând că proiectele care au primit deja finanțare vizează atât dezvoltarea infrastructurii și a turismului, cât și rezolvarea problemei locuințelor pentru tineri și regularizarea râului Bistrița.
Ioan Moraru a subliniat că unul dintre cele mai importante proiecte este „Complexul de Agrement Lunca Dornelor”, pentru care s-a semnat deja contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării și care are o valoare de aproximativ 8,5 milioane de euro.
Moraru a ținut să precizeze că proiectul presupune construcția unui Aqualand în Lunca Dornelor în care turiștii vor avea parte de piscine interioare și exterioare, de tobogane cu apă și cascade, de un centru SPA, precum și de mai multe terenuri de sport.
„Construcția acestui centru de agrement de tip aqualand va crește în mod sigur atractivitatea turistică a municipiului Vatra Dornei”, a declarat Ioan Moraru.
El a adăugat că un alt proiect mare care va demara în Vatra Dornei va fi cel pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din acest municipiu. Primarul din Vatra Dornei spune că valoarea acestui proiect este de 12,4 milioane de euro, iar după finalizarea lui, municipiul va fi racordat la rețelele de utilități în proporție de 90%.
„Proiectul acesta, împreună cu cel pentru construcția Complexului de Agrement din Lunca Dornelor, vor aduce în municipiul Vatra Dornei investiții absolut necesare, care pe de o parte vor contribui la creșterea confortului dornenilor, iar pe de altă parte la dezvoltarea turismului, dar și la creșterea numărului de locuri de muncă”, a declarat primarul din Vatra Dornei.
Ioan Moraru a mai spus că un alt proiect, care este deja în execuție, vizează îndiguirea râului Bistrița, în zona Argestru.
Nu în ultimul rând, primarul din Vatra Dornei a precizat că un proiect important pentru acest municipiu, care va fi început în perioada imediat următoare, va consta în construcția a 40 de apartamente ANL pentru tineri.
Investiții
Moraru: Patru proiecte mari din Vatra Dornei au primit deja finanțare
