Morala creștină și psihiatria

1. Creștinismul nu este numai o sumă de învățături, o doctrină, religioasă, ci și o viață trăită după această doctrină. Și anume el nu este numai, o sumă de învățături teoretice cu privire la Dumnezeu și la mântuirea omului, care să-i lumineze numai intelectul, ci este o trăire a acestor învățături în viața aceasta pământească.
Desigur, toate adevărurile învățăturii creștine trebuie trăite de credincios, chiar dacă nu pot fi aplicate toate în aceeași măsură și constant. De exemplu, învățătura creștină despre Sfânta Treime, și despre Hristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, prin care se manifestă iubirea lui Dumnezeu față de oameni și prin care se realizează însăși mântuirea noastră obiectiv și subiectiv, trebuie să fie nu numai cunoscută ci trăită real și plenar în ființa și viața noastră, precum și în relațiile noastre cu semenii noștri. Comuniunea omului cu Dumnezeu prin Hristos în lucrarea Duhului Sfânt, ca membru al Bisericii lui Hristos, este începutul și ținta vieții creștinului privită pe dimensiune eshatologică.
Trăirea și aplicarea învățăturilor creștine constituie tocmai domeniul Moralei creștine. De altfel, creștinismul nu este o filozofie sau o ideologie filozofică între alte filosofii și ideologii, fiindcă el nu ne înfățișează adevărul ca o idee opusă altor idei; „el e încarnat în viața unică și sublimă a persoanei Mântuitorului Hristos, Care devine calea, adică modelul nostru de urmat în viață. Nu ne spune Hristos că El a venit ca lumea să aibă viață și încă mai multă (Ioan 10, 10) decât înainte de El? Iar viața nu se comunică unui cerc restrâns, ca ideile filozofice; ea se comunică tuturor ființelor din lume”, tuturor oamenilor și neamurilor (Matei 28, 19-20 ; Marcu 16, 15-16). Iisus Hristos este accesibil tuturor, este omul central, fiindcă este și Dumnezeu în același timp, Care polarizează spre Sine pe toți care se deschid Lui și cu care intra în comuniune prin cuvânt și lucrare harică.
Hristos este modelul universal al vieții în Dumnezeu. „Câți în Hristos ne-am botezat în Hristos ne-am și îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Aceasta înseamnă voință de a ne face una cu El (Gal. 3, 28). Pruncul trecut prin baia Botezului a devenit neprihănit asemenea pruncului Iisus din ieslea Betleemului.
Tinerii care se cunună, nuntesc împreună cu Hristos și se veselesc împreună cu El, ca la Nunta din Gana Galileii. Păcătoșii care își frâng inima în căință, cad la picioarele Lui și-L roagă pentru iertare. Credincioșii care se apropie de Sfântul Potir prânzesc cu Hristos Care își oferă spre mâncare și băutura trupul și sângele Său euharistic. Frumusețile acestei lumi le admirăm prin ochii Lui, care ne-a arătat splendoarea crinilor câmpului. Când întâlnim pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei flamanzi și pe oricare dintre ei necăjiți ai lumii, îl întâlnim în aceștia pe El însuși, Care se identifica cu ei, cum ne încredințează El Însuși: „Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut” și „Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut” (Matei 25, 40 si 45).
Durerile noastre proprii le indurăm împreună cu Hristos, fiindcă nimeni trăind în această viață nu este scutit de Golgota răstignirii. Iar îngrozitoarea noastră moarte devine ușoară dacă știm să intrăm cu El în mormânt. Căci El, Hristos, fiind însuși Dumnezeu, a biruit mormântul și a înviat a treia zi. Fiind în comuniune cu Hristos și deci identificându-ne voința noastră cu voința Lui, Hristos trăiește în noi și noi în El (Gal. 2, 20).
– Morala creștină
Morala creștină este fața concretă, văzută de toți a creștinismului, indicând ce trebuie să facă creștinul pentru a dobândi viața veșnica împlinind aici pe pământ voia lui Dumnezeu, în relația cu El și în relațiile cu semenii, precum și în propria sa viață, adică în relație cu sinea proprie. Ea, Morala creștină, pleacă de la Hristos și se întoarce la Hristos. Iar creștinismul nu este un sistem de filozofie, fiindcă nu „este o elaborare a minții noastre. El este înainte de toate persoana istorică a Mântuitorului, adică Fiul lui Dumnezeu făcut om la plinirea vremii și rămânerea Lui ca om și pe scaunul Slavei, fiind Unul dintre noi în Treime, ca Dumnezeu-Omul. Intr-un cuvânt creștinismul este, cum spunea Nichifor Crainic, „perfecțiunea dumnezeiască descoperită nouă în Hristos”. Iar Morala creștină are ca obiect principal: ce trebuie să facă creștinul în viața de toate zilele, urmând lui Hristos, trăind și mărturisind pe Hristos.
– Psihiatria
2. În psihiatrie, desigur, ne întâlnim, dialogăm și „empatizăm”, cum spun specialiștii, cu omul bolnav sufletește. Sentimentul de suferință dobândește aspecte dintre cele mai complexe înlăuntrul perspectivei date de psihiatrie: în boala psihică nimic nu pare a avea loc fără autoreflectare, cuprindere și înțelegere care constituie, de fapt, jocul implicat și continuu dintre conștiința și suferința, și, într-un fel, dintre bine și rău. Dar nu dintre binele moral și răul moral. Aceasta mai rezultă și din faptul că psihiatria se ocupă, în aceeași măsură, de aspectele sintetice ale persoanei în două ipostaze: normalitate psihică și contrariul ei degradant, boala mintală.
Dintre toate sectoarele medicinei, psihiatria este aceea care își propune și se simte obligată moral și se „angajează” prin excelenta sa înțeleagă bolnavul, alături de explicația – mai mult sau mai puțin comprehensibilă – a mecanismelor psihopatologice. În jurul bolnavului psihic, psihiatria se implică să creeze o ambianță comprehensibilă, un orizont și o comuniune solidară, capabilă să ajute pe bolnav în efortul de vindecare. Prin această, psihiatria nu mai este o știință medicală eminamente descriptivă ci prin excelenta una de participare empatică.
(Pr. prof. dr. DUMITRU RADU)