Morala creștină și familia

Familia este prima și cea mai mică celulă a organismului social și o biserică mică în marea comunitate a Bisericii. De aici, interesul, deopotrivă, pentru familie din partea Statului și din partea Bisericii. Desigur, în măsuri diferite pentru Stat, dar totdeauna prezentând același interes major indiferent de ideologiile veacului privind familia și problema demografică, pentru Biserica și Morala creștină ortodoxă, de-a lungul timpului și mai cu seamă astăzi într-o societate cu o gândire socială secularizată.
Căsătoria Originea căsătoriei și deci a familiei stă în însăși natura socială a omului și a vieții lui, precum și în voința lui Dumnezeu exprimată pozitiv la crearea omului:
««Și a zis Dumnezeu: ««Să facem om după chipul și după asemănarea noastră, … Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său … a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ««Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-L stăpâniți și domniți … peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul»» (Fac. 1, 26-28).
Ca orice instituție, familia se întemeiază printr-un act, și anume prin căsătorie, adică prin legătura de bună voie și pe toată viața, a unui bărbat și a unei femei.
Căsătoria ca instituție divină naturală (jure divino naturale), a fost așezată în forma monogamă de Dumnezeu în rai, la crearea omului: ««Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el»» (Fac. 2, 18). Pentru a reface caracterul monogam al căsătoriei, întinată și ea prin căderea protopărinților, Mântuitorul Hristos a ridicat căsătoria la rang de Sfântă Taină, redându-i prin împărtășirea harului comuniunii bipersonale celor ce realizează împreună legătura ei naturală, rostul și importanța ei primordială. De aceea și Sfântul Apostol Pavel o numește ««mysterion mega»» și o aseamănă cu legătura dintre Hristos și Biserică (Efes. 5, 23 și 32), subliniind astfel că în căsătorie legătura sufletească dintre soți stă pe primul plan, determinând comuniunea și unitatea soților în această comuniune și prevalând însoțirea conjugală.
Cununia Ținând seama și de acestea și având în vedere rostul divin natural al căsătoriei, definiția dată acesteia, acceptată de dreptul civil, sună simplu: ««Căsătoria este unirea legitimă a două persoane de gen diferit ca să viețuiască în comunitate nedespărțită, să nască copii, să-i crească și să se ajute reciproc»».
În lumina Moralei creștine ortodoxe și a dreptului canonic, căsătoria este legătura și unirea monogamă dintre un bărbat și o femeie pentru toată viața și o participare reciprocă la dreptul divin și uman.
Această definiție corespunde voinței înseși a lui Dumnezeu exprimată la creație: ««Și a făcut Dumnezeu pe om, bărbat și femeie»» (Fac. 1, 27); ««soții, vor fi amândoi un trup»» (Fac. 2, 24; Mat. 19, 5), împlinind astfel porunca: ««creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul»» (Fac. 1, 28) căci ««femeia nu este fără bărbat, și nici bărbatul fără femei în Domnul»» (I Cor. 11, 11), și ««cine-și iubește femeia pe sine se iubește»» (Efes. 5, 28).
Din definiția dată reținem că contractul nupțial-matrimonial, adică consimțământul unui bărbat și al unei femei de a trăi împreună viața, în comunitatea căsătoriei, este premisa și condiția naturală a Tainei cununiei și deci a familiei creștine. Desigur, acest contract matrimonial nu are voie să contrazică legile bisericești și nici pe cele civile. Există deci anumite impedimente absolute sau relative care se opun acestui contract matrimonial și, deci, prin aceasta, săvârșirii Tainei înseși a Cununiei.