Un tânăr în vârstă de 19 ani, care conducea un moped, a fost acroșat și trântit pe carosabil de o mașină care efectua manevrele de întoarcere. Accidentul s-a petrecut în interiorul localității Horodnic de Sus, în seara zilei de marți, 20 august, iar mașina care a lovit mopedul a părăsit locul faptei. Petru O., tânărul accidentat, s-a prezentat la poliție și a oferit mai multe amănunte despre mașina care l-a lovit. Având această informație, oamenii legii au ajuns la domiciliul Aspaziei S., de 45 de ani, din Horodnic de Sus, unde au găsit și mașina implicată în accident.
Atât șoferița, cât și mopedistul au fost testați cu aparatul etilotest. Dacă tânărul nu consumase băuturi alcoolice, femeia avea o alcoolemie de 0,48 mg/l în aerul expirat. În plus, șoferița a refuzat să meargă la spital pentru a da probe de sânge, astfel încât acum este cercetată pentru mai multe fapte. Tânărul de 19 ani are nevoie de 7 până la 10 zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.