O trudă de “desțelenire a trecutului”

“Monografia satului Drăgoiești, județul Suceava”

“Monografia satului Drăgoiești, județul Suceava”
“Monografia satului Drăgoiești, județul Suceava”

În ziua de prăznuire a Sf. Ierarh Nicolae la Căminul Cultural din Drăgoiești, imobil care va împlini în curând trei decenii de când s-a ridicat pe locul vechii case în care s-a înfiripat, la sfârșitul anilor ’50, nucleul cultural organizat al localității, s-a desfășurat un eveniment care va fi consemnat apăsat în cronica așezării pe care Drăgoi Viteazul a lăsat-o moștenire urmașilor săi în depresiunea Litenilor. “Monografia satului Drăgoiești, județul Suceava”, lucrare care poartă semnătura preoților Nichita și Tiberiu Niga, tată și fiu, cel dintâi înălțat la Domnul cu doi ani în urmă dar lăsându-și lucrarea spre continuare și împlinire celui care i-a moștenit atât vocația de păstor al sufletelor, cât și misiunea de a dărui această carte drăgoieștenilor, carte apărută, sub egida Consiliului Județean Suceava cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), la Grupul editorial “Ion Grămadă” ( “Crai Nou”-“Mușatinii”-“Bucovina viitoare”-“Monitorul de Suceava”) a fost lansată în cadrul unei manifestări la care suflarea satului a participat cu bucurie, cu mic cu mare, de la școlar la primar. Cartea, care cuprinde “mărturisirile unui preot cu har”, cum spune scriitorul Ion Drăgușanul – cu referire la regretatul și prea devreme dispărutul preot Nichita Niga – într-un text introductiv care succede “Cuvântului înainte” al părintelui paroh Tiberiu-Ciprian Niga (în care acesta face plecăciune tatălui său pentru îndelungații ani de cercetare și documentare care stau la baza lucrării), este, așa cum subliniază el, “o temelie pe care se poate dura”. O temelie pentru că, așa cum a spus și tânărul preot, “cartea, ca oricare alt lucru omenesc, poate fi îmbunătățită”. Ea constituie însă “o scumpă și frumoasă moștenire” pe care i-a lăsat-o tatăl său și reprezintă o trudă de “desțelenire a trecutului” localității. Se cuvine remarcat faptul că de apariția monografiei s-a îngrijit și fostul primar al comunei, Viorel Varvaroi, coleg acum cu Ion Drăgușanul și Mihai Pânzaru PIM la CJCPCT Suceava alături de care a participat la manifestarea la care, pe lângă lansarea acestei lucrări, au fost aduse și dăruite bibliotecii locale o parte din cărțile editate în ultimii ani de instituția culturală suceveană, între care s-au aflat “Datina, Biblia Românilor” și recentul volum “Rădăuți, în mărturiile vremurilor” semnate de Ion Drăgușanul, “Centre de olărie în Bucovina” de Dragoș Cusiac, dar și colecția de epigrame “GH 15 – Umor la…Gura Humorului” și numărul special al revistei satirice “Urzica vieneză”. Și pentru că umorului scris nu-i putea lipsi și cel desenat, Mihai Pînzaru PIM a organizat în holul căminului o expoziție de caricatură cuprinzând o selecție cu copiile color ale celor mai reprezentative lucrări ale participanților la cea de-a XVII-a ediție a Salonului Național de Grafică Umoristică de la Suceava, care s-a desfășurat în această toamnă, lucrări care, ca și cărțile aduse, au fost dăruite Căminului Cultural și comunității drăgoieștene. O manifestare care se circumscrie unui program cultural lansat cu prilejul campaniei cu genericul “Pentru memoria Bucovinei”, în care lucrări de genul “Monografiei satului Drăgoiești, județul Suceava” sunt mărturisiri și restituiri de identitate și spiritualitate bucovineană.

Recomandări

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

O nouă zi de procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, veghetorul spiritual neobosit al Bucovinei

CAR Învățământ Fălticeni ajunge la 29 de sucursale în județul Suceava – noi deschideri la Drăgușeni, Todirești și Zvoriștea