Tradiție

Monitorul de Suceava a fost colindat de „Albinuțele” de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”

„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava

Primii colindători din această săptămână, care au venit la redacția Monitorului de Suceava pentru a vesti apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, au fost preșcolarii din grupa mare „Albinuțele” de la Grădinița cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou”, situată la ieșirea din Suceava spre Ipotești.
Ghiduși, luminoși și cu zâmbete largi pe față, copilașii au adus vestea Nașterii Domnului și a unui nou an prin colinda „Astăzi s-a născut Hristos” și prin Jocul căiuților, al ursului, al caprei, încheind cu Urătura și Sorcova.
În port popular, cu ii frumos brodate, baticuri colorate și cingători tricolore, cei mici au fost răsplătiți cu portocale și covrigi pentru că au adus un strop din imensa bucurie a sărbătorii Nașterii Domnului și la Monitorul de Suceava.
„Albinuțele” au fost însoțite de Monica Curic și Alina Albu.
„Încercăm să le insuflăm și celor mici dragostea pentru tradiții și obiceiurile populare și ne bucurăm când acestea sunt primite de ei cu mult drag. Copiii au posibilitatea să vadă, să simtă, să trăiască și să transmită spiritul și toată dragostea care înconjoară aceste sărbători”, ne-a mărturisit Monica Curic.
Aceasta a mai subliniat că în fiecare an preșcolarii din grupa mare colindă câteva instituții publice, colaboratori ai grădiniței, dar și pe toți partenerii care sunt deschiși să-i primească pe mesagerii marii sărbători creștine.

„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
Monitorul de Suceava a fost colindat de „Albinuțele” de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”
Monitorul de Suceava a fost colindat de „Albinuțele” de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”
Monitorul de Suceava a fost colindat de „Albinuțele” de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”
Monitorul de Suceava a fost colindat de „Albinuțele” de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”
Monitorul de Suceava a fost colindat de „Albinuțele” de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”
Monitorul de Suceava a fost colindat de „Albinuțele” de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava
„Albinuțele”, de la Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, au colindat Monitorul de Suceava

Recomandări

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025