La curtea voievodului Ștefan cel Mare

Moment de reculegere și rugăciune pentru Regina Ana, ținut de cavalerii Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei

Cavalerii care au participat la cea de-a X-a ediție a Festivalului de Artă Medievală din Cetatea de Scaun a Sucevei au ținut sâmbătă, la ora 12.00, un moment de reculegere în memoria Reginei Ana

Cavalerii care au participat la cea de-a X-a ediție a Festivalului de Artă Medievală din Cetatea de Scaun a Sucevei au ținut sâmbătă, la ora 12.00, un moment de reculegere în memoria Reginei Ana, după care Liviu Panciu a rostit o emoționantă poezie. Ziua de doliu național a fost marcată și în timpul programului de după-amiază, când Cavalerii Lup au îngenunchiat și împreună cu o fetiță din public au rostit o rugăciune pentru soția MS Regele Mihai, înmormântată sâmbătă.
Ce-a de-a doua zi a Festivalului Medieval s-a derulat conform programului anunțat, anulându-se doar spectacolele muzicale. Dacă prima zi a dat emoții organizatorilor, cu doar 1.200 de spectatori – un număr mare, dacă avem în vedere ploaia și frigul de vineri, sâmbătă cetatea a fost plină de oameni, de dimineață până aproape de miezul nopții. Spectacolele în care cavalerii au interacționat cu publicul au fost apreciate în egală măsură de copii și adulți, întrecerile sportive cu arme medievale și acvilele de asemenea, iar expoziția permanentă, deși finalizată doar în proporție de 60%, a fost o surpriză extrem de plăcută pentru vizitatori. Printre oaspeții festivalului a fost și poeta Ana Manon Pițu, împreună cu cei doi fii ai săi, Andrei și Vladimir, toți trei îmbrăcați în ii. „Este al cincilea an consecutiv când venim la Suceava la Festivalul Medieval. Este un reper al vacanței de vară pentru noi. Venim trei zile, de dimineața până seara târziu”, ne-a declarat poeta. „Mi-a fost dor de festival. Am dansat, ne-am bătut cu săbii, am tras cu arcul. Ne place foarte mult”, ne-a spus Andrei.
De după-amiază până la final, după spectacolul cu focuri, a stat și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a venit împreună cu fiica sa, Cristiana, și prietenul acesteia. „Nu am mai fost la Cetate de când eram copil. Este incredibil cum este acum. Splendid”, a spus fiica președintelui CJ. Tot cu familia a petrecut după-amiaza de sâmbătă la festival și viceprimarul de Suceava Lucian Harșovschi, la fel ca alte câteva mii de suceveni și turiști din țară și de peste hotare.

Moment de reculegere și rugăciune pentru Regina Ana, ținut de cavalerii Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei
Moment de reculegere și rugăciune pentru Regina Ana, ținut de cavalerii Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei
Moment de reculegere și rugăciune pentru Regina Ana, ținut de cavalerii Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei
Moment de reculegere și rugăciune pentru Regina Ana, ținut de cavalerii Festivalului Medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei
Cavalerii care au participat la cea de-a X-a ediție a Festivalului de Artă Medievală din Cetatea de Scaun a Sucevei au ținut sâmbătă, la ora 12.00, un moment de reculegere în memoria Reginei Ana
Cavalerii care au participat la cea de-a X-a ediție a Festivalului de Artă Medievală din Cetatea de Scaun a Sucevei au ținut sâmbătă, la ora 12.00, un moment de reculegere în memoria Reginei Ana

Recomandări

Prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură Dramatică „Cetatea copiilor” 2025, la final

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava