Intenție

Modernizarea Bazarului, o investiție de 110 miliarde de lei

Pentru ca Bazarul sucevean să „supraviețuiască” normelor impuse de Uniunea Europeană, municipalitatea suceveană intenționează să investească acolo nu mai puțin de 110 miliarde de lei.
Primarul Ion Lungu a anunțat ieri că proiectul de alocare a acestei sume va fi discutat la finele acestei luni în Consiliul Local, unde va fi prezentat și proiectul de modernizare a Bazarului, la care s-a lucrat până în prezent.
“La acoperirea Bazarului vom folosi o structură metalică, flexibilă și multifuncțională, vom asfalta întreaga zonă și vom amenaja canalizarea pluvială, pentru ca ploile să nu mai facă probleme comercianților de acolo. Lucrările se vor întinde pe o perioadă de 4 ani, pentru că e vorba de o investiție foarte mare, dar trebuie să le creăm condiții civilizate de muncă și comerț”, a spus Ion Lungu.
În funcție de cît de rapid se vor finaliza licitațiile de modernizare a Bazarului și achiziția materialelor necesare, lucrările ar putea începe chiar din acest an, prin realizarea structurii metalice de acoperire.
Pe toată durata executării lucrărilor, Bazarul nu va fi închis, pentru că se va lucra pe tronsoane, încât să nu fie stingherită activitatea tuturor comercianților.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Investiție de aproape 11 milioane de lei pentru modernizarea Liceului Tehnologic nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori