Mocanu: O delegație română va merge pe 30 august la Paris pentru a discuta problema romilor



Secretarul de stat pentru problemele romilor în relația cu Franța, Valentin Mocanu, a declarat ieri, că lucrează la elaborarea unei strategii privind integrarea romilor, pe care o va prezenta, în 30 august, la Paris, autorităților franceze.
Valentin Mocanu a precizat că vizita delegației române la Paris are loc în contextul acțiunilor demarate de autoritățile franceze împotriva cetățenilor de etnie romă.
Oficialii români urmează să discute cu ministrul francez al Imigrației, Eric Besson și cu secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.
Întrebat dacă autoritățile franceze au solicitat, la rândul lor, o vizită de lucru în România, secretarul de stat pentru problemele romilor în relația cu Franța a precizat că la nivelul Ministerului de Externe se discută perfectarea unei astfel de vizite.
Valentin Mocanu a mai spus că până în prezent a avut întâlniri cu reprezentanții ministerelor și autorităților cu atribuții în domeniu, dar și cu cei ai organizațiilor neguvernamentale, în perioada următoare urmând să fie stabilite o serie de măsuri.
„Dincolo de situația creată de declarațiile autorităților franceze și de măsurile anunțate, e nevoie să continuăm și masurile interne de integrare”, a mai spus Mocanu.
Întrebat care va fi mandatul delegației române la Paris, secretarul de stat a răspuns că acesta va fi stabilit după finalizarea strategiei.
Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, a promis în 28 iulie, în urma unei reuniuni la Palatul Elysee, că romii care comit delicte vor fi repatriați „aproape imediat” spre România și Bulgaria.
Hortefeux a adăugat că jumătate dintre taberele ilegale de romi și nomazi din Franța vor fi desființate în termen de trei luni. Ministrul a estimat la 300 numărul taberelor din țară, care sunt adesea cartiere mărginașe și dintre care unele sunt, potrivit Guvernului, „surse de trafic ilicit, de exploatare a copiilor în scopul cerșetoriei, prostituției sau delincvenței”.
Valentin Mocanu a fost numit, printr-un ordin datat 29 iulie, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, desemnat „să gestioneze problemele romilor în relația cu Franța, după ce Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, a declarat că premierul român i-a promis „cu greu”, în luna februarie, că va numi un secretar de stat pe tema integrării romilor, ceea ce nu a făcut.