Moartea și Învierea

În copilărie, îmi plăcea să o privesc pe mama făcând pâine de casă sau prăjituri. Când pregătea ingredientele amestecate în covată, acestea nu păreau prea atrăgătoare. Cine ar vrea să mănânce cocă goală, făină sau ouă crude amestecate cu praf de copt? Dar odată ce toate erau amestecate în proporțiile cuvenite și puse la cuptor, toți cei din casă așteptam rezultatul cu nerăbdare.
Uneori întâmplările vieții nu sunt plăcute dacă le privim fără să ținem seamă de finalitatea lor, de scopul lor ultim. Dar când Dumnezeu încheie rețeta și trece ingredientele prin cuptor, atunci obținem prăjitura, iar gustul ei este bun, deși componentele din care a fost făcută, fiecare luat în parte nu era prea plăcut la gust.
Când vom sta înaintea tronului lui Dumnezeu, toate enigmele care ne frământă vor fi dezlegate și vom ști cu certitudine ceea ce acum acceptăm prin credință și faptul că toate evenimentele vieții s-au înlănțuit spre binele nostru, conform scopului Său din veșnicie. Strigătul lui Hristos din Joia Mare, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ (Mt. 27, 46), s-a transformat în Săptămâna Luminată în cuvintele care dovedesc Învierea Domnului: „De ce sunteți tulburați? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu însumi sunt. Așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi“ (Lc. 24, 38, 39, 46). Tristețea morții s-a schimbat în cântecul de bucurie al Învierii, iar durerea s-a pierdut în laude. Crucea este calea arătată de Dumnezeu pentru noi toți. Dar nu trebuie ca ea să ne înfricoșeze. Pentru că Hristos ne-a arătat că lucrurile nu se sfârșesc la mormânt. Dimpotrivă, de abia acolo începe cu adevărat totul.
(Adaptare după o pildă din vol. „Vitamine duhovnicești“, Anthony M. Coniaris, vol. 2, Sophia, 2010)