„Moartea Reginei Elisabeta”

„Credințe poporale bucovinene” (I)
„Dacă are careva pântecărie, apoi să bee cheag frecat cu lapte dulce și se va lecui”.
„Dacă-l doare pe careva mijlocul este bine să se ungă cu untură de arici topită și-i trece durerea”.
„Se crede că gâlcile se trec dacă se pune la grumaz o obială sau un colțun cald plin cu făină de popușoi”.
„Se dice că guturaiul se trece dacă se afumă cel ce’l are cu pene și busuioc”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 19, Cernăuți, Duminică 5/17 Martie 1895.
O „dihanie” pe uliță…
„«Se prefac toate în satele noastre și așa de repede că parcă nu-i de crezut», îmi spunea deunăzi un bătrîn din Volovăț, pe care-l însoțeam prin încăperile muzeului rădăuțean. «Parcă nu de mult – continuă el – eram copil mic și tare mă mai minunam de bicicleta care a trecut pe ulița noastră, urmată de o hărmălaie de cîini, nedumeriți și ei de o asemenea dihanie. Am și eu cîțiva nepoți și mă uit la jocurile lor. Își fac tractoare, batoze, trenuri, avioane, își pun difuzoare, iar pe bețe înfipte în pămînt întind fire telefonice și electrice»”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2897, Suceava, Martie 1957.
„Moartea Reginei Elisabeta”
„O zi tristă; cerul e acoperit de nori, ca un simbol de jale. Poporul capitalei și-a luat ultimul rămas bun de la Regina lui, marea și buna mamă a poporului, mult sbuciumata poetă Carmen Sylva.
Cu moartea slăvitei Regine Elisabeta se încheia una dintre cele mai strălucitoare pagini din istoria neamului românesc. Aleasă de soartă să fie tovarășa Marelui și Înțeleptului Rege Carol, ea a știut să dea farmecul unei gingașe străluciri coroanei de oțel, care a împodobit fruntea primului Rege al României.
Ea a fost mama răniților și mângâierea orbilor și a orfanilor, ea s’a adâncit în gândul și în inima poporului, i-a înțeles firea, i-a simțit durerea, i-a împărțit dorul și l’a cuprins cu toată dragostea și sufletul ei nobil.
Dacă statul român a ajuns astăzi să fie un factor de importanță europeană, meritul nu este numai al propriei sale virtuți, ci în aceeași măsură și al înțeleptului călăuz căruia i-a fost primul său rege, precum și al duioasei solicitudini cu care l’a îmbrățișat prima sa regină.
Și noi, Românii Bucovineni, îngenunchiem cu inimă îndurerată lângă sicriul așezat în cripta lui Neagoe Voievod din frumoasa Curte de Argeș, și aducem prinosul cuviincios de închinare celei care a fost Regina Elisabeta și care și-a dobândit un loc ales cu cinste în dragostea și aducerea aminte a neamului românesc de pretutindeni”.
„Viața Nouă”, Anul IV, nr. 177, Martie 1916.