În friguroasa iarnă din 1945, mulți suceveni aveau să-și piardă viața departe de casă, iar osemintele lor nu au mai ajuns niciodată pe meleagurile natale. Unii au fost îngropați în cimitire de prin Slovacia sau alte țări prin care a trecut Armata Română, dar despre alții nu s-a mai știut niciodată nimic.
Au fost și oameni mai norocoși, printre care sergentul Petru Savin. Plecat din Plopeni, acesta a ajuns să lupte în Munții Tatra din Slovacia, iar lunile petrecute acolo au fost expuse ritmat în ceea ce Petru Savin a numit sugestiv „Poezia Nenorocirilor”. Este jurnalul unei drame pe care nimeni nu o dorește reînviată, un document eveniment cum puține s-au păstrat, în care soldații români își exprimă frustrările, supărările, iar situațiile critice prin care trec îi determină uneori să-și blesteme zilele și să-și dorească să nu se fi născut. Este un mozaic al ultimelor luni de război, iar în numărul de astăzi vom prezenta parte din părerile sergentului Savin surprinse în decursul lunilor februarie și martie 1945, spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial.
În material am păstrat scrierea exactă din jurnalul lui Petru Savin, chiar dacă uneori apar și greșeli gramaticale, dar acestea pot fi puse pe seama condițiilor total improprii în care a fost scris jurnalul.
„Să ajungem într-un sat să dorm o noapte dezbrăcat”
Jurnalul începe în luna februarie a anului 1945, dar sergentul Petru Savin și camarazii săi aveau deja experiența luptelor și a peisajului din Slovacia, din Munții Tatra. De aici și prima descriere din jurnal: „Slovacia minunată, în veci să fii blestemată. Cu păduri și munți de piatră. Cu drumuri și cu cărări cu tot cu locuitori. În veci să fii părăsită de nimeni călătorită. Să-ți calce cărările numai lupii și păsările”.
Condițiile de pe front, extrem de critice în acea iarnă grea, fac parte din descrierile combatantului din Plopeni.
“Și la tulpina unui brad două săptămâni am stat și la un foc niam afumat. În ger sub cerul senin ca călătorul străin. Așteptăm din noapte-n noapte să plecăm nainte poate. Să ajungem într-un sat să dorm o noapte dezbrăcat”, a însemnat Petru Savin.
„Cât e drumu’n lung de mare numai cai morți sunt pe cale nu de altceva de foame!!”
După câteva săptămâni de stat în munți fără prea mare activitate, lucrurile se schimbă brusc. Se va vedea însă că nu în bine pentru soldații români.
”La 21 Februare viniu’n ordin de schimbare. Aruncătorul demontat și pe sănii așezat sus pe munte să-l urcăm poziție s’ocupăm. Au mers caii o poștă bună și-au oprit că nu e glumă. Cum să urce betul cal?? Ăstai munte nu e deal. Hrăniți cu crengi și surcele nu mai au nicio putere. Cât e drumu’n lung de mare numai cai morți sunt pe cale nu de altceva de foame!! Și ce crezi că s’antâmplat ordin căpitanu a dat. Cum nia veni nouă în minte să urcăm tunul pe munte. Pe scări încet printre brazi că suntem toți decorați. Pe niște pari lam legat la spinare lam luat. Se mirau și pionerii ce facem noi artelerii. Pionerii sunt în frunte fac mereu la scări pe munte. Pas cu pas scară cu scară, când se strică iar repară. Și așa cu greu șiamar am urcat tunul pe dial și am întins un fir frate cinci kilometri jumate. Sus în culmia munților era post observator. Și cât vezi cu ochii roată tot păduri și munți de piatră bate arteleria frate și pe nemți nui poate scoate. Stau în fundul văilor la tulpina brazilor. La coastă pe dâmburi mici tot în formă de arici. Ai noștri atacă’n vale ei deschid foc de pistoale ne face pierderi de-i jale”, este descrierea uneia din multele lupte date de români cu nemții pentru cucerirea unor poziții strategice.
„În zăpadă’n mormântați rămân mulți deai noștri frate. Sus pe vârful munților pentru masa corbilor”
Din păcate, promisiunile deșarte și minciunile nu au lipsit nici pe front, iar Petru Savin a simțit asta pe propria piele, fapt care i-a sporit frustrarea pe războiul pe care nu-l considera al său.
“Într-o zi la ora zece uitio comisie trece. A fost și D-nu Colonel și 5 căpitani cu el. Pe poziție trecia și la oameni le spunia băeți, cu credință să luptați, la’ntâi mart veți fi schimbați. Și rabdă beții soldați pe la focuri afumați. Și aștiaptă cu bucurie luna lui Marte să vie. Șiașa niau dus în eruare toată luna februare când era geru mai mare. Tot cu planuri de schimbare pe cuvinte de onoare în gropi de zăpadă stăm, apă din păraie bem. Pe vârfuri și crengi de brad se trag răniți ’nspre sat. Până jos la munte’n vale e numai un chin și’o jale. Cei morți nici pe jumătate de prin văi nui poate scoate stau sărmanii la răcoare și acasă îi aștiaptă scrisoare. Căci nu mai zic nimică stau în munții tatra mică. În zăpadă’n mormântați rămân mulți deai noștri frate. Sus pe vârful munților pentru masa corbilor. Blestemat în veci să fie cinia iscălit hărtie armistițiu s’ancheiat și cu acte nia predat. Nia predat pe toți la ruși și ne sfarmă ca pe nuci. Cotele cele mai nalte de români sunt atacate. Niciodată nui dreptate. Ofițerii cu cojoace și soldații aștiaptă pace. Ei beau rom mănâncă bine nou nu nia’junge pâne. Mâncaria pe pospăite să luptăm așa’nainte. Noi stăm dio lună’n pădure și alții în sat stau bine și nu ține samă nimeni. Se numesc și ei și noi, că suntem toți în război. Ei stau noaptia dezbrăcați la căldură și distrați. Și să vezi la noi dreptate parcă-i chior acel ce’omparte sau la loterie’o dato cue-i cade a luato. Cei care au stat în sat tot pe ei iau decorat. Lasă sănătoși s’o poarte Dumnezeu face dreptate. Că el este pentru toți șii pedepsește pe hoți”, este necazul prin care trec sergentul și camarazii săi.
„Viață viață blestemată de tiai termina odată”
Nenorocirile, viața de mizerie și minciunile îi aduc pe soldați la stadiul de a-și dori să nu se fi născut numai să nu treacă prin aceste momente. Aflați departe de casă și de cei dragi, soldații români sunt martori la tragedii și drame care se repetă cu mare frecvență. Mulți dintre ei iau în calcul și varianta că nu se vor mai întoarce acasă, iar ultimele dorințe transmise camarazilor de front sunt acelea de a avea parte de o înmormântare creștinească.
“Doamne Tată ceresc Sfânt, uităte și pe pământ cât de multe chinuri sunt. Adăți și de noi aminte, ne scoate din acest munte. Cine moare cel puțin să fie dus în cimitir, lângo biserică în sat să fie înmormântat ca’șai creștinului dat. Nu prin acești munți lăsat în zăpadă îngropat să fie de corbi mâncat. Că e departe de sat, sus pe criasta munților cimitiru eroilor. Roșiori dia-i noștri toți stau la rând sărmanii morți. Că iau băgat tot în frunte ca pe vânători de munte. Și au dat atacuri multe și au murit mii și sute. Luptară beții soldați de șapte luni neschimbați. Hainele sunt sdrențe toate arse rupte. Și afumate stând la focuri zi și noapte. Nu știm pentru ce am luptat că nimic nuam câștigat. Nici promisiune dată pentru a noastră armată. Căci Hitler și cu Stalin stau la masă și biau vin. Nu știu ei deal nostru chin. Viață viață blestemată de tiai termina odată. Că m-am săturat de tine de trăit prin țări străine, unde nu cunosc pe nimeni. Nuam părinți frați nici surori nici primăvară cu flori. Că’n urgia’asta de țară nu știu când se face vară Cred că-i ger și la sfântu petru, că zăpada’i încă diun metru Și noaptea cei cum vă spun am stat sub cerul senin pe lângă foc niam culcat un ger șiun vânt niau uscat. A doua zi am lucrat colibă din crengi de brad două zile’n ia am stat și ceilalți sau deplasat noi 10 inși am rămas, în pădurea asta de brazi ici în fundul văilor în puștiul codrilor. Măicuță ce mai crescut mare păcat ai făcut pe lume când mai născut. Mai bine mort mă năștiam diaceste chinuri scăpam. C-am avut parte pe lume numai de drumuri străine. Parcă am fost blestemat să nu mai trăesc în sat. Am lăsat satul și casa Copilașii și Nevasta, frați surori Mama și Tata și am venit în munții tatra unde nus flori și verdiață viscol chin și’amară viață. Pe acest munte pustiu ce căutăm nici eu nu știu. Încleșatați cu nemți’n luptă prin zăpadă moarte cruntă și în loc de păsărele, câtă gloanțe și ghiulele”, sunt cuvintele scrise de un om în cele mai grele momente ale vieții sale.
“Pentru luna mart venită altă minciună sleită: de pe front orce armată până în paști va fi schimbată”
Iar cum prima minciună cu schimbarea din munți a celor care au luptat cu vitejie a căzut ca o lovitură de măciucă, veștile ulterioare au fost privite cu foarte mare scepticism, chiar neîncredere.
“Pentru luna mart venită altă minciună sleită: de pe front orce armată până în paști va fi schimbată că vine armată turciască pe toți să ne’n locuiască. Zice că vine și Români să-i schimbe pe cei bătrâni. La nimeni nu-i vini a crede, toate sunt minciuni se vede. Ordinul adevărat va fi numai din cer dat pentru al nostru schimbat”, a consemnat sergentul Savin.
„Rămas nevastă vădană și o fetiță orfană”
Iar pe front tragediile vin în orice clipă. A trăit acest aspect și Petru Savin, iar rugile sale legate de o mare sărbătoare religioasă i-au adus o mare supărare.
“Mâine de buna vestire să niaducă o mulțumire pace peste lumia toată că de mult e așteptată. Vremia acuma e frumoasă dar inima în noi e arsă că nu suntem pe acasă. Iarba iară înverzește, lumia’ntriagă se topește războiul astăzi vorbește, oare când se isprăvește?? Astăzi de buna vestire am avut mare mâhnire. Cașa Dumnezeu a vrut un prieten l-am perdut. Era la observator cu firul și telefon, și un proiectil de brand viața imediat ia curmat. În cap și în spate lovit, fulgerător a murit. Rămas nevastă vădană și o fetiță orfană. Pe el l-am înmormântat în cimitir la Cociova’n sat peacest pământ blestemat ca să moară ia fost dat. Foarte mulți diai noștri frați piaici sunt înmormântați”, și-a plâns amarul Petru Savin.
