Din 4 în 4 ani, cam pe vremea asta, țara intră în fierbere. E drept că și în restul timpului suntem dați în fiert, dar la vreme de alegeri parcă e un alt fel de clocot. Deși ne declarăm scârbiți de politică și mai ales de politicieni, ba mai și spunem că „Gata! Nu mai votez niciodată!”, totuși parcă abia așteptăm o nouă rundă, de locale sau generale, pentru a ne etala această formă de masochism. Ca atare, nici nu se anunță bine listele de candidați, că ne și repezim la ele pentru a le citi conținutul, respectiv numele celor propuși, dintre care un număr oarecare vor deveni aleși. În cei 22 de ani scurși de la primele alegeri „democratice” din epoca postcomunistă, ne-a fost dat să întâlnim pe liste, iar apoi în funcții, fel de fel de personaje. Dintre ele, unele ar putea fi considerate de-a dreptul comice dacă efectele prezenței lor în funcții nu ar fi absolut tragice. Am avut și avem încă, printre aleșii locali sau parlamentari, baladiști și maneliști, atleți și fotbaliști, tractoriști și milițieni, ce mai: o întreagă menajerie. Dar, pentru că suntem la rubrica de sport, o să vă reamintesc doar câteva personaje care au candidat și care au fost alese sau nu, după cum le-a fost norocul, banul investit sau tâmpenia votanților. Vi-l reamintiți pe Ilie Năstase, candidatul PSD, parcă în ’96, la funcția de Primar al Capitalei? Dar pe parlamentarul Corleone, care ani de zile și-a amplificat tupeul de milițian prin prezența în ditamai Comisia Economică a Camerei Deputaților? Ori, culmea sfidării mondiale, prezența lui Becali George în Parlamentul Europei? Și mai sunt încă alții și alții care ne-au binecuvântat cu halucinanta lor prezență în locurile unde se fac legi fie pentru tot europeanul, fie doar pentru europeanul de România. Astfel încât, dacă am ajuns unde am ajuns, faptul n-ar trebui să ne mire: în fond: dacă legile le fac alde Iordănescu și Corleone, la ce dracu’ să te aștepți? Problema nu e, de fapt, la ei personal, ci la cei care, mizând pe popularitatea (cam de dosul gării și autogării) acestora, respectiv la partidele care îi trântesc pe liste. Să vă reamintesc că până și Oana Zăvoranu ori Luminița Anghel (pe lângă care celebra Ciociolina pare o mare doamnă sau chiar maică stareță) au figurat la un moment dat pe liste electorale? Dar parcă toți ăia și toate astea la un loc nu egalează performanța PDL Iași care a avut tupeul de neegalat, ba chiar inimaginabil, de a pune la lista pentru Consiliul Județean, pe un loc bun în principiu, 5, pe nimeni altul / alta decât pe „Moartea din Carpați”!!! Da, doamnelor și domnilor, numitul Cătălin Moroșanu, mardeiașul în izmene, ale cărui emisii vocale încep cu „Uaaahhh”, și se termină cu „Hârrrrmm”, ar urma, în principiu, să se numere printre consilierii județeni de Iași. De la mine se vede astfel toată chestia: sătui să tot guverneze, PDL-iștii și-au fixat un „target” minimal, la Iași, cel puțin, adică 4 locuri de consilieri județeni. Fiindcă nici un om normal la cap nu poate vota ca începând din ziua aia la el în județ legea să o facă „Moartea din Carpați”, devenit / ă Moartea din listele electorale.